Aderarea la Schengen. România, evaluată din nou de experţii Comisiei Europene. Ce concluzii au tras - surse guvernamentale
O echipă de experţi ai Comisiei Europene a derulat o nouă misiune de evaluare a României, în vederea aderării la spaţiul Schengen. Sosirea echipei în România vine la invitaţia ţării noastre, dar şi ca urmare a solicitărilor explicite ale Olandei.
Scopul acestei misiuni a fost, conform unor surse guvernamentale, colectarea de informaţii suplimentare cu privire la implementarea de către România a politicii de vize, protecţia datelor şi cooperarea judiciară în materie penală.
Echipa de experţi, printre care s-au numărat și reprezentanți ai Olandei, a vizitat România și a constatat la fața locului că România aplică acquis-ul Schengen în mod exemplar. Experții au observat că România respectă toate normele europene în vigoare, iar personalul autorităților române evaluate aplică la cele mai înalte standarde procedurile europene.
Echipa Comisiei Europene a tras concluzia că România îndeplineşte în continuare toate condiţiile pentru aderarea la Spaţiul Schengen şi nu a identificat nicio problemă în ceea ce priveşte aplicarea de către România a normelor europene.
Infrastructură IT exemplară în ţara noastră
"Referitor la sistemele informatice Schengen, experții au constatat că România și-a dotat corespunzător autoritățile, iar infrastructura IT este exemplară. România dispune de tot ce este necesar să implementeze noile sisteme de informații europene.
Echipa de evaluatori nu a identificat nicio problemă în legătură cu aplicarea acquis-ului Schengen de către România în domeniul protecției datelor. Concret, s-a constatat că România respectă normele aplicabile în domeniul protecției datelor când utilizează Sistemul de informații Schengen și Sistemul de informații privind vizele.
De asemenea, potrivit constatărilor experților, cooperarea judiciară în materie penală în România funcționează bine. România se angajează activ în cooperarea judiciară cu alte state membre pentru combaterea criminalității, inclusiv a traficului de ființe umane, a traficului de migranți și a grupărilor de criminalitate organizată", transmit aceleaşi surse guvernamentale.
Rareş Bogdan: Aş paria cu mult mai multă încredere în intrarea în spaţiul Schengen decât în orice meci de fotbal de la mondiale
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a vorbit despre șansele României de a intra în Schengen.
„După cum aţi văzut, alarma cu Suedia a fost una care a fost doar o alarmă. Suedia susţine prezenţa României în Spaţiul Schengen. De asemenea, Lucak Mandl şi Othmar Karas, ambii membri ai aceluiaşi partid Oeste, membri PPE, lideri ai europarlamentarilor din Austria, îl critică pe ministrul lor de Interne şi trebuie ştiut că ministrul de Interne austriac are alegeri în 23 ianuarie. Deci a fost o declaraţie politică. Sunt convins că Lucian Bode şi toţi colegii mei, de la Bogdan Aurescu la preşedintele Iohannis şi la premierul Ciucă, împreună cu noi, vom reuşi să-i convingem atât pe cei din Austria, cât şi pei cei din Olanda că România este pregătită”, a spus Rareș Bogdan.
Întrebat dacă pariază pe vot pentru intrarea României în Schengen la începutul lunii decembrie, Rareş Bogdan a răspuns astfel: „Dacă ar fi să pariez, aş paria cu mult mai multă încredere în victoria României şi intrarea în Spaţiul Schengen decât în orice meci de fotbal de la mondialele acestea, unde nu aş avea încredere. (…) Nu există certitudinea sută la sută, dar şansele României de a accede în Spaţiul Schengen sunt mai mari decât oricând, mai ales după ce astăzi Comisia a anunţat ridicarea MCV pentru România”, a spus, la Digi 24, Rareș Bogdan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News