Comisia Europeană a transmis, recent, Parlamentului European şi Consiliului Uniunii Europene o nouă Strategie pentru a face cea mai mare zonă de liberă circulație din lume - Spaţiul Schengen – mai puternică şi mai rezilientă. În acest context, având în vedere că Raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen va fi prezentat și votat în plenul Parlamentului European și ținând cont de faptul că România îndeplinește criteriile necesare, solicităm Consiliului să aplice integral acquis-ul Schengen în privința eliminării controalelor la frontierele interne cu România și Bulgaria, se arată într-un comunicat de presă.
Delegația Română S&D consideră că aderarea la spațiul Schengen este un obiectiv politic major pentru România, făcând parte din angajamentul asumat prin Tratatul de aderare la UE. Astfel, eurodeputații social-democrați susțin eliminarea dublelor standarde aplicabile cetățenilor, acestea fiind exacerbate de pandemia COVID-19.
Tratament egal pentru România și Bulgaria în Uniunea Europeană
“Cetățenii români - lucrători sezonieri sau oricare alți cetățeni care lucrează în afara țării - au suferit enorm de pe urma controalelor de la graniță. Am cerut în repetate rânduri aplicarea integrală a drepturilor de tratament egal pentru România și Bulgaria în Uniunea Europeană, prin eliminarea controalelor la frontierele interne. Încrederea cetățenilor noștri în felul în care Uniunea Europeană administrează Schengen a fost zdruncinată, dar acum este momentul să consolidăm Europa și să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, au explicat reprezentanții Delegației Române S&D.
Aceștia au atras atenția că toți cetățenii non-Schengen au suferit în urma impunerii unor măsuri suplimentare de control, în unele cazuri chiar abuzuri, fiind încălcat astfel acquis-ul Schengen.
“Sprijinim întru totul măsurile de sănătate publică luate pentru a limita răspândirea COVID-19, dar orice măsuri de combatere a pandemiei și de restricționare a drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să respecte întotdeauna spiritul și litera legii. Existența pandemiei nu trebuie să se transforme într-un pretext prin care Statele Membre să poată desfășura activități abuzive”, a menționat Delegația Română S&D din Parlamentul European.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă