Data publicării:

Adela Popescu, lacrimi de fericire! „Am ridicat ochii spre cer!”

Autor: Dana Popa | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Adela Popescu a făcut astăzi marele anunț: va deveni mamică a doua oară! Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii " Vorbește lumea" , când Adela a intrat în legătura telefonică cu mama ei! 

A fost un moment foarte emoționant pentru cele două și plin de fericire! Adela își dorea foarte mult să îi mai facă micuțului Alexandru, în vârstă de doi ani, încă un frațior, iar acum acest vis a prins contur.

Pentru a da vestea întregii familii, Adela a pregătit un moment special chiar de ziua lui Alexandru. Întreaga familia a purtat tricouri înscripționate care sugerau trăirile lor în legătură cu vestea cea mare!

"Înainte de momentul tortului ne-am schimbat toți patru în tricouri inscripționate cu mesaje menite să înglobeze toate trăirile noastre legate de venirea pe lume a celui mai nou membru. Acestea aveau să vorbească despre surprindere, lacrimi de fericire, panică, extaz, panică din nou, dar și despre o liniște ce vine din siguranța că frățiorul lui Alexandru va aduce, odată cu venirea lui pe lume, și mai multă fericire în familia noastră”, a declarat Adela.

 (oar_w460)

De asemenea, vedeta a scris și pe blogul său câteva cuvinte emoționante despre venirea pe lumea a celui de-al doilea copil.

“Când am aflat că sunt însărcinată pentru a două oară am ridicat ochii spre cer și am spus: „Doamne, dacă va fi fetiță, vom fi foarte fericiți. Dacă va fi băiat, vom fi de asemenea foarte fericiți, dar înseamnă că vei vrea să avem trei”. Și a vrut. Vestea am dat-o familiei chiar de ziua lui Alexandru. Ne-am gândit în fel și chip cum să se întâmple mai ales că de Crăciun, acum aproape trei ani, aveau să se emoționeze până la lacrimi, atunci când au aflat că vom aduce pe lume primul nostru copil. Ne-am dorit ceva similar, așa că am găsit o modalitate ce seamănă tare cu felul nostru de a fi de acum. Simpatică, simplă, sinceră. Înainte de momentul tortului ne-am schimbat toți patru în tricouri inscripționate cu mesaje menite să înglobeze toate trăirile noastre legate de venirea pe lume a celui mai nou membru.

Surprindere, lacrimi de fericire, panică, extaz, panică din nou, dar și o liniște ce vine din siguranța că frățiorul lui Alexandru va aduce, odată cu venirea lui pe lume, și mai multă fericire în familia noastră. Micuțule, avem un tricou și pentru tine! Te așteptăm!”, a completat Adela pe http://www.adelapopescu.eu 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel