Data publicării:
Acuzații grave în Ministerul Apărării. Mai mulți militari ar fi fost hărțuiți sexual la locul de muncă
Acuzații grave în Ministerul Apărării. Mai mulți militari susțin că au fost agresați sexual la locul de muncă.
Nouă angajați ai Ministerului Apărării Naționale au depus plângeri de hărțuire sexuală, transmite Realitatea Plus. Agresorii ar fi fost chiar colegi din interiorul instituției. Patru dintre aceste plângeri au fost înaintate către Parchetul Militar, toate fiind clasate. În ultimii șase ani, la nivelul Ministerului Apărării Naționale au fost raportate nouă cazuri de agresiune sexuală.
Astfel, în 2020, un angajat ar fi fost abuzat sexual de un coleg. Militarul acuzat de hărțuire sexuală a fost declarat ”inapt din punct de vedere psihiatric”. El a fost trecut în rezervă la cinci luni după ce victima a făcut plângerea.
Din cele nouă cazuri de hărțuire sexuală, înregistrate la MApN, cinci dintre ele au fost discutate doar în comisiile din care făceau parte superiorii, în timp ce patru au ajuns pe masa procurorilor de la Parchetul Militar. Totuși, niciunul dintre aceste cazuri nu a fost finalizat cu trimiterea în judecată, ele fiind clasate.
În două dintre cazuri, agresorii au fost sancționați disciplinar cu ”avertizare în scris”. Reprezentații ministerului au spus că în niciun caz victimele nu au făcut sesizări.
”Cele două petente au fost informate de conducerea unităților militare că au posibilitatea de a se adresa Parchetelor Militare, dar, până în acest moment, instituția nu a fost înștiințată că acest lucru s-ar fi întâmplat”, se arată în răspunsul ministerului, potrivit Libertatea.
44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă
În România, tot mai mulți angajați au depus plângeri după ce s-au simțit hărțuiți sexual la locul de muncă. Circa 44% dintre angajaţii români s-au simţit hărţuiţi sexual la locul de muncă cel puţin o dată de-a lungul carierei, însă patru din cinci persoane afectate nu au raportat incidentele colegilor sau superiorilor, preferând să suporte sau să plece din companie, arată un sondaj din 2019 efectuat de platforma de recrutare BestJobs, scrie România TV.
Potrivit aceluiași sondaj, 59% dintre cei hărţuiţi sexual de cineva din echipă au ales să părăsească locul de muncă. O posibilă explicaţie ar fi că, în jumătate din cazuri, responsabil de hărţuire a fost chiar managerul sau superiorul direct, iar pentru 34,5% dintre respondenţii care au răspuns afirmativ, comportamentul neadecvat a venit din partea unui director din conducerea executivă a companiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News