Data publicării:

Acupunctura, beneficii demne de luat în considerare

Autor: Dana Lascu | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Sunt șanse ca de acupunctură să mai fi auzit, dar poate nu știți ce beneficii are această tehnică care vine din Medicina Tradițională Chinezească. Iată care sunt primele șase cele mai importante dintre ele.

În primul rând, acupunctura trebuie practicată numai de oameni specializați în așa ceva. Asta pentru că presupune înțeparea cu ace speciale a unor puncte din corp care stimulează anumite procese fizice și fiziologice. Teoretic, tehnica poate ajuta la vindecarea sau ameliorarea unor condiții medicale, precum imflamațiile, migrenele sau insomnia. Sunt, însă, și alte beneficii.

Iată principalele șase dintre ele:

1. Reduce durerile de cap și migrenele

Potrivit unui studiu al Centrului de medicină complementară de la Universitatea din Munchen, această metodă de tratament „poate fi o ustensilă non-farmaceutică importantă pentru pacienții cu dureri de cap cronice". În cadrul studiului s-a constatat că pacienții care fac acupunctură au episoade mai rare de dureri de cap, iar intensitatea durerii scade.

2. Scad în intensitate durerile cronice, mai ales cele de spate, gât, genunchi și cele date de artrită

Cercetătorii de la Centrul Universitar Medical din Berlin au analizat efectele acupuncturii asupra durerilor cronice și au descoperit că acest tratament neconvențional este benefic mai ales în cazul durerilor de spate.

ercetarea lor a fost confirmată și de oamenii de știință de la Memorial Sloan-Kettering Depart of Epidemiology and Biostatistics. Ei au determinat acupunctura reduce intensitatea atât în cazul durerilor cronice de spate, cât și în cazul celor de gât, cap sau umăr, dar și celor date de artrită.

3. Îi ajută pe cei care au insomnie

Un studiu realizat în 2009 la Universitatea de Medicină Chinezească din Beijing a arătat că, la pacienții care își tratau insomnia cu ceaiuri, sesiunile de acupunctură fac tratamentul mult mai eficient. În plus, spre deosebire de tratamentele cu medicamente, această combinație nu are efecte adverse.

4. Este adjuvant pentru recuperarea după tratamentele pentru cancer

Unul dintre efectele acupuncturii este acela că îmbunătățește sistemul imunitar, ceea ce poate accelera recuperarea după tratamentele pentru cancer, lucru demonstrat de un studiu realizat pe pacienții care trecuseră prin sesiuni de chimioterapie.

În plus, pacienții analizați au spus că durerea pe care o simțeau după tratament le-a scăzut în intensitate, la fel și stările de greață, ceea ce le-a îmbunătățit calitatea vieții.

5. Ajută la prevenirea declinului cognitiv

În lista de beneficii ale acupuncturii este inclusă și abilitatea de a încetini procese de declin cognitiv care țin de îmbătrânire. Acestea includ și boala Parkinson, spre exemplu. Un studiu pe pacienți cu Parkinson, realizat în 2002, în Maryland, a arătat că la 85% dintre ei simptomele bolii degenerative s-au ameliorat, după acupunctură. Printre simptomele ameliorate se numărau tremorul, dificultățile de mers, scrisul, încetinirea, durerile, problemele de somn, depresia și anxietatea.

6. Sarcină, naștere și sănătatea post-partum

Acupunctura este o procedură sigură în timpul sarcinii, dar, atenție, ea trebui făcută numai de persoane specializate, pentru că sunt doar anumite puncte care pot fi folosite în perioada în care o femeie are un copilaș în burtă. Evident, trebuie respectate și toate regulile de igienă! Sunt doctori care o recomandă ca procedură adjuvantă care să le reducă viitoarelor mămici stresul, balanța hormonală, anxietatea dată de faptul că sunt însărcinate, dar și nașterea cu durerile aferente. Da, poate ușura durerile nașterii, dacă este făcută înainte de venirea pe lume a bebelușului. După naștere, este benefică pentru unele proaspete mămici pentru că le reduce depresia și durerile.

Alte beneficii

Acupunctura mai poate fi benefică și în cazul artritei reumatoide sau a crampelor musculare, totuși aveți grijă să consultați medicul înainte de a face această procedură pentru varii boli.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel