Marius Bodochi, cetăţean de onoare al Capitalei
Titlul de cetăţean de onoare al Capitalei urmează să îi fie conferit actorului Marius Bodochi, conform unui proiect de hotărâre adoptat în şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Proiectul a fost adoptat cu 42 de voturi "pentru" şi două abţineri. În expunerea de motive, semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că Bodochi s-a născut pe 6 septembrie 1959 la Sibiu şi a absolvit Institutul de Teatru din Târgu Mureş, clasa profesorului Constantin Codrescu, promoţia 1982. Între 1991 şi 2000 a fost profesor, lector universitar la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj - Facultatea de Litere, Catedra de Teatru.
În raportul de specialitate sunt menţionate roluri din zece producţii cinematografice, printre care "Craii de Curte Veche", "Bibliotheque Pascal", "Călătoria Iszkai" şi roluri din 40 de piese de teatru. El a obţinut: premiul Galei Tânărului Actor, de la Costineşti (în 1985 şi 1986), premiul pentru cel mai bun actor din partea Fundaţiei Silvia Popovici (1998), premiul pentru cea mai bună interpretare masculină la Festivalul Dramaturgiei Româneşti de la Timişoara pentru rolul din "Regele moare" de Eugen Inesco (2000), nominalizare la Uniter, secţiunea "Cel mai bun actor" (2003).
În anul 2004 i-a fost conferită medalia Meritul Cultural clasa I, categoria D - arta spectacolului. În 2008 a devenit cetăţean de onoare al municipiului Cluj Napoca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News