Data publicării:

Actorul rus Pavel Ustinov scapă de închisoare, după proteste de stradă împotriva condamnării

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

O instanţă din Rusia a desfiinţat luni sentinţa de condamnare la trei ani de închisoare a actorului Pavel Ustinov pentru rănirea unui poliţist, cu ocazia unei manifestaţii, transmite Reuters.

După proteste publice, tribunalul a pronunţat o sentinţă de numai un an închisoare, cu suspendare.

Ustinov fusese deja eliberat pe 20 septembrie, în aşteptarea rezultatului apelului.

Actorul în vârstă de 23 de ani a fost considerat vinovat de rănirea poliţistului, în timp ce era arestat, pe 3 iulie, la o demonstraţie de protest la Moscova. El a susţinut că nu a participat, iar ulterior a apărut o înregistrare video în care se vede cum a fost prins şi lovit cu bastoanele de poliţişti; unul din aceştia a căzut în busculadă.

Duminică, circa 20.000 de persoane au manifestat în capitala Rusiei, cerând eliberarea celor arestaţi pentru participarea la proteste neautorizate. Seria de manifestaţii a început în iulie, după ce mai multor reprezentanţi ai opoziţiei le-au fost interzise candidaturile la alegerile locale. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel