Data publicării:

Actorul Alex Bogdan, după experiența de la "Sunt celebru, scoate-mă de aici!": N-aș ieși la o bere cu Bia Khalifa nici dacă ar fi ultima bere din lume

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Sunt celebru, scoate-ma de aici
Sursa foto: Facebook Sunt celebru, scoate-ma de aici

Actorul Alex Bogdan a vorbit despre experiența prin care a trecut participând la emisiunea "Sunt celebru, scoate-mă de aici!", difuzată de PRO TV.

Alegeri prezidentiale 2024

"Mi-a lipsit liniștea oferită de omul cu care îmi trăiesc viața de trei ani jumate. În rest, cu telefonul eu nu prea am o relație stabilă. Nu mai sunt extrem de activ pe rețelele de socializare pentru că, în momentul ăsta din viața mea, caut altceva. Deci de telefon m-am lipsit cu plăcere. Legat de priorități, mi-am setat să văd cât pot să duc. M-am obișnuit foarte repede cu lipsurile. Provin dintr-un orășel mic, nu am avut totul pe tavă, mi-am dedicat toată copilăria și adolescența atletismului, sunt învățat și obișnuit cu sacrificiile. În timpul facultății, am stat 5 ani în cămin, sunt obișnuit și cu gândacii, deci n-au fost probleme", a spus Alex Bogdan pentru viva.ro.

"Petreceam ore cu privirea pierdută în focul din tabără"

"Mă gândeam la moduri prin care să mă motivez să mai rezist încă o zi. Uneori, noaptea, de fapt în fiecare noapte, petreceam ore cu privirea pierdută în focul din tabără, care mă liniștea. Mă gândeam la iubita mea, la pisici și mă linișteam. Îmi făceam o analiză la rece a vieții pe care o duc acum, la ce am nevoie din punct de vedere artistic și cred că am reușit să am discuții interioare destul de sincere cu mine. În junglă am înțeles mai bine cine sunt și de ce am nevoie în momentul ăsta în viața mea", a mai spus actorul.

"N-aș ieși la o bere cu Bia Khalifa nici dacă ar fi ultima bere din lume"

"Nu cred că există o rețetă după care se ghidează emisiunile de genul ăsta. Oamenii sunt ființe extrem de imprevizibile, mai ales dacă trăiesc în condiții de stres maxim, fără mâncare și cu tot felul de probe care îți pot lăsa ușoare traume. Sigur că mi-am dorit ca atmosfera de tabără la Vama Veche să se prelungească și după prima săptămână, dar anumiți oameni sunt mai competitivi, alții sunt mai caustici, mai slobozi la gură, alții se izolează.

E foarte greu să faci o judecată a unor oameni cu care ai interacționat doar trei săptămâni. M-am înțeles foarte bine cu Anisia, pentru că mă știam cu ea dinainte, mi se pare că e un om cu mult bun-simț, cu umor și cu un simț al dreptății extrem de dezvoltat. I-am spus și în junglă, o spun și aici, sper să câștige. Giani iar este un om cu care am râs foarte mult. Este un om cu mult umor. Cu Ruxi m-am înțeles iar bine, cu Lidia, cu Răzvan, în general cu oameni apropiați de vibrația mea. Asta nu înseamnă că ceilalți sunt niște bestii, dar cred că s-au luat mult prea mult în serios în competiția asta și eu am fost incapabil să mă apropii de ei așa cum mi-aș fi dorit. N-aș ieși la o bere cu Bia Khalifa, nici dacă ar fi ultima bere din lume", a spus Alex Bogdan.

Citește și:

Cu fața aia ieși pe stradă?". Cornel Palade, umilit și înjurat de Bia Khalifa, la televizor. Dan Negru: Nu reprezintă România! Agresivitatea e o formă de prostie

"O tânără de 23 de ani promovată ca fiind de succes, deși are 8 clase primare, l-a umilit și înjurat la tv pe actorul Cornel Palade, în vârstă de 70 de ani. Am revăzut momentul zilele astea... Umilința e de partea cealaltă a libertății. N-am fost ușă de biserică în televiziune și nici televiziunile n-au fost "sfinte" de-a lungul timpului. Toți știm asta și încercăm să ne îndreptăm ca tâlharul de pe cruce, fiecare cum putem. Lumea civilizată a tv s-a îndreptat și ea demult. Oricine greșește, prostul insistă". Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel