Data publicării:

Actorul Alec Baldwin, arestat în SUA

Autor: Dan Carp | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

 Actorul Alec Baldwin a fost arestat vineri la New York în urma unei altercaţii pe care a avut-o cu un conducător auto pentru un loc de parcare, suscitând o reacţie din partea preşedintelui Donald Trump, imitat cu regularitate de starul american în emisiunea TV "Saturday Night Live", informează AFP. 

Alegeri prezidentiale 2024

Alec Baldwin a lovit un bărbat care şi-a parcat vehiculul pe un spaţiu liber aflat chiar în faţa lui, în timp ce starul de film şi televiziune se afla şi el în căutarea unui loc de staţionare, nu foarte departe de reşedinţa sa din cartierul Greenwich Village. 

Poliţiştii l-au arestat pe actor, în timp ce victima, care a primit o lovitură de pumn, a fost transportată la spital, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt al Poliţiei din New York. 

Alec Baldwin a fost acuzat apoi de comiterea unei agresiuni de gradul III (cea mai puţin gravă), un capăt de acuzare pasibil cu un an de închisoare, a precizat un alt purtător de cuvânt al Poliţiei newyorkeze. 

El a fost acuzat şi de hărţuire, care poate fi pedepsită cu două săptămâni de închisoare. 

Își află pedeapsa în două săptămâni 

Actorul american va trebui să se prezinte la tribunal pe 26 noiembrie pentru a-şi afla pedeapsa. 

"Îi doresc mult succes!", a comentat, câteva minute mai târziu, preşedintele Donald Trump, invitat să se pronunţe pe marginea acestui subiect de jurnaliştii prezenţi la o conferinţă de presă organizată în grădinile de la Casa Albă. 

În vârstă de 60 de ani, Alec Baldwin a contribuit la succesul reînnoit al emisiunii de satiră şi umor "Saturday Night Live", prin scenetele sale în care îl imită pe preşedintele Statelor Unite, care i-au adus în 2017 un Emmy Award, cea mai importantă recompensă atribuită de industria de televiziune americană. 

Actorul l-a criticat cu regularitate pe Donald Trump şi a lăsat de mai multe ori să se înţeleagă că nu mai doreşte să îl imite în acea emisiune TV, însă s-a răzgândit de fiecare dată. 

Alec Baldwin, renumit pentru personalitatea lui puternică şi caracterul său irascibil, a fost nominalizat şi în acest an la aceeaşi categorie la Emmy Awards, dar trofeul a fost câştigat de Henry Winkler pentru rolul secundar interpretat în serialul de comedie "Barry".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel