Data publicării:

Activiştii germani pentru climă au blocat străzi din Berlin și s-au luat la bătaie cu șoferii în trafic

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Activiştii germani pentru climă au blocat străzi din Berlin și s-au luat la bătaie cu șoferii în trafic - Foto Agerpres
Activiştii germani pentru climă au blocat străzi din Berlin și s-au luat la bătaie cu șoferii în trafic - Foto Agerpres

Activiştii germani pentru climă au continuat luni să blocheze mai multe străzi din Berlin, în pofida unei controverse recente şi a criticilor aspre care au vizat metodele lor de protest, transmite DPA.

Activiştii ecologişti s-au aşezat pe carosabil în patru intersecţii din zone diferite ale Berlinului, iar unii dintre ei s-au lipit cu o substanţă adezivă de asfalt, potrivit unui purtător de cuvânt al Poliţiei din capitala germană.

Protestele de luni au cauzat blocaje importante ale traficului rutier



În Friedrichshain, un district din partea central-vestică a Berlinului, s-au produs şi altercaţii fizice între conducătorii de autovehicule şi demonstranţi, potrivit Poliţiei berlineze.

Grupul de protestatari "Last Generation" a anunţat că unii dintre membrii săi au purtat uniforme de deţinuţi pentru a protesta astfel faţă de arestarea colegilor lor din Munchen, după blocaje repetate ale traficului rutier din acel oraş.

Protestatarii din Berlin au cerut, de asemenea, mai multe acţiuni din partea Guvernului Germaniei pentru a limita efectele schimbărilor climatice.

Grupul "Last Generation" a blocat străzi din Berlin aproape în fiecare zi în ultimele săptămâni. Activiştii săi au fost criticaţi vehement după ce o maşină a pompierilor locali a rămas blocată într-un astfel de ambuteiaj 

Grupul "Last Generation" a blocat străzi din Berlin aproape în fiecare zi în ultimele săptămâni. Activiştii săi au fost criticaţi vehement după ce o maşină a pompierilor locali a rămas blocată într-un astfel de ambuteiaj pe 31 octombrie.

Maşina de pompieri fusese trimisă pentru a salva viaţa unei bicicliste care fusese accidentată grav. Femeia a murit după câteva zile.

Mai mulţi politicieni au cerut reacţii guvernamentale mai dure împotriva acestor protestatari, iar activiştii pentru climă au fost întâmpinaţi cu un val de ostilitate şi pe internet.

Pompierii din Berlin au afirmat că operaţiunea de salvare a acelei femei accidentate a fost întârziată, întrucât vehiculul special a rămas blocat într-un ambuteiaj.

Un medic de urgenţe care a ajuns la faţa locului a spus însă că întârzierea maşinii de pompieri nu a avut niciun efect asupra tratamentului de urgenţă administrat ciclistei accidentate, potrivit unui articol publicat în presa germană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel