Data publicării:
Acţiuni preventive pentru combaterea poleiului în Capitală.
Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
polei
Operatorii de salubrizare au intervenit cu tratament preventiv pentru combaterea poleiului, în noaptea de duminică spre luni, după ce în Capitală s-au anunţat zăpadă şi ger, anunţă municipalitatea.
Acţiunea a avut loc între orele 2.30 şi 6.00, la solicitarea viceprimarului Victor Iovici.
Intervenţiile au avut loc pe majoritatea arterelor de circulaţie, în pante, rampe, poduri, dar mai ales pe arterele din Urgenţa I. A fost acordată o atenţie sporită gurilor de metrou, refugiilor RATB, staţiilor de salvare, zonelor din apropierea unităţilor de învăţământ şi pasajelor. Inspectorii Direcţiei de Inspecţie şi Control Generală au constatat că la primele ore ale dimineţii, traficul rutier în Capitală se desfăşura în condiţii normale de iarnă, informează MediafaxPotrivit sursei citate, bucureştenii pot beneficia de ceai sau supă caldă, în cantinele aflate în subordinea PMB, aflate în locaţiile Sfântul Constantin, nr. 8, sector 1, Calea Griviţei, nr. 216, sector 1, Agricultori, nr. 44, sector 2, Bulevardul Dacia, nr. 196, sector 2 şi Calea Ferentari, nr. 91, sector 5. În Calea Şerban Vodă 164-168 şi în Complexul de Servicii Socio-Medicale al Municipiului Bucureşti, oamenii străzii vor primi îngrijiri şi mâncare caldă.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News