Acțiune spectaculoasă în România și Germania pentru prinderea unor hoți cu carduri
Data publicării:
Autor: Ghiulea Alma
WhatsApp
politie
politie
O grupare specializată în infracțiuni informatice, care frauda conturi bancare, a fost destructurată de DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism). Miercuri dimineața, au fost făcute 29 de percheziţii domiciliare în Germania, în localitatea Tubingen, și în România, în judeţele Suceava, Arad, Sibiu, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Bacău şi Iaşi, urmând să fie audiate 26 de persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX. Grupul a fost destructurat de procurori DIICOT şi ofiţeri BCCO (Brigada de Combatere a Criminalității Organizate) Suceava. Procurorul şef al DIICOT Suceava, Marius Cazac, a precizat că până în prezent au fost găsite 16 persoane din grup, care urmează să fie audiate de către procurori la sediul DIICOT Suceava, scrie Mediafax. În perioada 2010 - 2012, grupul infracţional organizat a fraudat conturi bancare aparţinând cu predilecţie clienţilor băncii Poştei Italiene, pe teritoriile Germaniei, Italiei, Angliei şi României. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este estimat la un milion de euro. Membrii grupării obţineau date şi adrese e-mail care aparțineau clienţilor băncilor vizate, iar prin mesaje de tip spam îi îndrumau să acceseze linkuri către pagini web clonă. Pe aceste pagini, utilizatorii introduceau datele bancare personale care permiteau accesarea conturilor online banking.    

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel