La faţa locului se află echipele de salvatori care încearcă să-l scoată pe turist din zona abruptă în care a căzut şi de unde nu a mai putut să iasă din cauza versantului extrem de accidentat, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Din primele informaţii ale salvamontiştilor, bărbatul face parte dintr-un grup de nouă turişti din Ungaria, care şi-au propus luni să înconjoare pe jos lacul de acumulare Gura Apelor. La un moment dat, un copil din grup s-a dus mai aproape de apă, iar tatăl său s-a dus să-l caute. După o perioadă mai lungă de timp, copilul a revenit la grup, însă tatăl său nu a mai apărut.
Din acest motiv, prietenii bărbatului au plecat să-l caute în zonă şi au anunţat Salvamontul.
'Imediat ce s-a luminat de ziuă, turistul a fost găsit într-o zonă abruptă de pe un versant aflat la marginea lacului de acumulare, dar din care nu poate urca fără ajutor. Probabil a alunecat pe versant şi nu a mai putut urca spre mal pentru că acolo este un grohotiş, iar terenul este friabil. Orice mişcare te duce la vale. Turistul comunică, probabil este puţin hipotermic', a declarat şeful Salvamont Hunedoara. Acţiunea este în desfăşurare, salvamontiştii încercând să coboare în ajutorul turistului asiguraţi în corzi, pentru ca apoi să-l scoată din râpă şi să-i acorde primul ajutor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă