Data publicării:

Acordul MAI-BOR, capcană pentru biserică? Bulai: Struțo-cămila care a BULVERSAT românii

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto Agerpres
Foto Agerpres

Sociologul Alfred Bulai a analizat ipoteza lansată de către Val Vâlcu, cum că acordul încheiat între BOR şi MAI pentru Paşti ar fi o capcană pentru biserică. 

Într-un interviu acordat DC News, sociologul Alfred Bulai a analizat ipoteza potrivit căreia acordul încheiat între biserică şi autorităţi pentru Paşti ar fi o capcană din care biserica ar pierde, indiferent cum s-ar petrece lucrurile. "Dacă lumea stă în casă, nu iese, nu reacţionează, păţesc ca la referendum. Iar dacă lumea va ieşi în masă, li se va arunca în cârcă valul de îmbolnăviri care va să vie", apreciază Val Vâlcu.

Iată cum a răspuns Alfred Bulai: 

 

"Şansa de a apărea cazuri multe, mai ales în oraşele mari, e foarte mare. Şi atunci chiar dacă putea să fie o evoluţie naturală, nu legată de eveniment, sigur că lumea va zice că s-a întâmplat în cârdăşie cu biserica. Deci biserica sigur că a reacţionat în prima fază şi aici îi laud; a venit cu autoritate şi a spus: 'fără credincioşi. Asta e, e o situaţie specială. Putem crede altceva, dar în acest moment trebuie să ne aliniem la legile statului şi e firesc pentru orice biserică'. Ori tocmai politicianul a venit, spunând: 'e costul prea mare, cine ştie ce păţim din cauza asta’. Şi atunci a ieşit struţo-cămila, un amestec în care încercăm să menţinem nişte condiţii pe care tot noi le-am zis, dar să le relaxăm pentru o noapte. Cu totul aberant."  

VIDEO: 

Youtube video image

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel