Data publicării:

Acord prealabil privind un sistem voluntar de repartizare automată a migranţilor între statele UE

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Germania, Franţa, Italia şi Malta au ajuns la un acord prealabil privind înfiinţarea unui sistem de repartizare automată între state UE voluntare a migranţilor care debarcă pe ţărmurile italiene sau malteze, au anunţat luni delegaţiile ţărilor participante la un minisummit în capitala malteză La Valletta, transmit AFP şi dpa.

Alegeri prezidentiale 2024

Textul în acest sens, calificat drept o "bază de acord" şi al cărui conţinut nu a fost dezvăluit deocamdată în detaliu, va fi supus aprobării tuturor statelor din Uniunea Europeană în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg din 8 octombrie, a menţionat ministrul de interne maltez Michael Farrugia.

Ministrul de interne finlandez Maria Ohisalo, a cărei ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Consiliului UE, a precizat că acordul prealabil convenit este unul "limitat în timp" şi se referă la migranţii salvaţi pe mare.

La rândul său, ministrul de interne francez Christophe Castaner a explicat că "nu este decât o primă etapă ce reuneşte cele patru ţări ale noastre, dintre care două - Italia şi Malta - sunt vizate direct" de debarcările de migranţi pe ţărmurile lor.

Castener a subliniat însă că se doreşte "mobilizarea tuturor ţărilor europene pentru ca fiecare să-şi asume responsabilităţile".

Documentul convenit luni se referă "temporar la o zonă redusă care este Mediterana centrală, dar dorim o reformă ambiţioasă care să cuprindă de asemenea Spania, Grecia şi Cipru", ţări care se află pe rutele de migraţie din Mediterana de vest şi de est, a adăugat responsabilul francez. Nu este vorba despre redeschiderea unei rute de migraţie masivă prin Mediterana, nici să lăsăm singure Malta şi Italia, a mai spus el.

La rândul său, ministrul german de interne, Horst Seehofer, care anterior a spus că ţara sa ar fi dispusă să preia un sfert din migranţii salvaţi pe Mediterana, a precizat că încă nu a fost stabilită cota ce va reveni celorlalte state membre ale UE. El a subliniat că aceasta depinde de numărul statelor UE dispuse să participe la acest mecanism voluntar de redistribuire a migranţilor.

Ideea de bază a acestui sistem este ca migranţii să fie redistribuiţi automat şi rapid între statele UE dispuse să-i primească. Chiar dacă se ştie deja că statele vor participa la noul mecanism doar pe bază de voluntariat şi că acesta se va referi doar la migranţi sosiţi pe mare, rămân alte câteva probleme de rezolvat.

Printre altele, va trebui să se stabilească dacă în selecţia persoanelor eligibile vor fi incluşi şi migranţii 'economici', care în mod normal nu au drept de azil, dar care reprezintă majoritatea celor sosiţi în Europa

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel