Data publicării:

Acord politic privind intrarea în Schengen. Tomac (PMP) cere prudență: Asta nu înseamnă că există o decizie

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Europarlamentarul Eugen Tomac a criticat graba României de a accepta acordul politic pentru o intrare etapizată în Schengen, mai întâi aerian și maritim, în absența unui calendar clar privitor la aderarea terestră.

„Un acord politic nu este o decizie și trebuie să fim prudenți pentru că până pe 4 martie când are loc următorul Consiliu JAI este cale lungă. În lipsa unui calendar clar de intrare terestră nu avem, practic, o decizie de intrare în Schengen. În al doilea rând, un acord politic anunțat cu mare festivism de Ministerul de Interne și preluat de tot Guvernul României nu înseamnă o decizie. Să ne uităm la vecinii noștri bulgari care sunt mult mai prudenți și mult mai rezervați în afirmații, ceea ce mi se pare o abordare destul de corectă, în condițiile în care și anul trecut, pe 8 decembrie, pe ordinea de zi a Consiliului JAI, noi am avut o propunere de intrare în două etape - mai întâi aerian și maritim, iar apoi terestru. Dar n-a întrunit unanimitatea.

Deci, în momentul de față un acord politic nu înseamnă o decizie și evident că, din punctul meu de vedere, eu cred că este foarte important să fim raționali și rezervați pentru că sunt două aspecte de clarificat - primul este legat de condițiile pe care le-a acceptat România pe lângă acord și tratat, iar al doilea aspect este existența unui calendar pentru intrarea terestră. Atunci când a intrat Croația, în aceeași ședință în care a fost respinsă aderarea noastră, Zagrebului i s-a stabilit un calendar. De la 1 ianuarie 2023  intrat, rețineți, întâi terestru și maritim, iar apoi în martie a intrat aerian. În lipsa unui calendar clar, asumat poate chiar și de la 1 ianuarie 2025 nu înseamnă că avem motive de bucurie cu privire la acest acord politic.

Nu înțeleg raționamentul pentru care Bulgaria și-a schimbat abordarea în ceea ce privește intrarea în etape fără un calendar asumat cu intrare terestră, dar asta ține de decizia lor politică, nu am alte elemente pe care să le comentez”, a declarat Eugen Tomac pentru DC News.

Vă reamintim că premierul Marcel Ciolacu a anunțat miercuri intrarea etapizată a României în Schengen.

"După 13 ani, în sfârșit România va intra în Schengen! Avem acord politic în această privință!

Din martie anul viitor, românii vor beneficia de avantajele spațiului Schengen pe cale aeriană și maritimă. Implicit, Portul Constanța își va crește exponențial importanța. De asemenea, sunt convins că în 2024 vom închide negocierile și pentru frontiera terestră.

La acest proiect național s-a muncit extrem de mult. Le mulțumesc tuturor celor implicați și în mod special colegilor mei din acest Guvern care au continuat demersurile chiar dacă anul trecut ușa Schengen părea complet închisă", a scris Marcel Ciolacu pe Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel