Acord Brexit: Theresa May, în fața Cabinetului. Moment decisiv
Brexit, moment decisiv: Cabinetul britanic dezbate proiectul de acord cu UE propus de premierul Theresa May.
Premierul britanic Theresa May prezintă miercuri cabinetului său un acord îndelung negociat cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, în ceea ce ar putea fi un moment definitoriu pentru mandatul său, dar şi pentru ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar, notează dpa. Miniştrii britanici vor putea citi textul acordului înaintea întâlnirii executivului de la Londra, prevăzută pentru ora 14:00 GMT, după ce unii dintre ei au avut marţi discuţii în acest dosar cu premierul May.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că în cadrul reuniunii miniştrii vor 'decide asupra paşilor următori'. Dacă guvernul britanic respinge textul, atunci se conturează tot mai clar perspectiva ieşirii Regatului Unit din UE, prevăzută pentru 29 martie 2019, în absenţa unui acord. Totuşi, dacă miniştrii britanici acceptă acordul, Londra va putea solicita organizarea unui summit extraordinar al Uniunii Europene cu privire la Brexit.
Principalele obstacole
Frontiera irlandeză constituie unul dintre principalele obstacole în calea unui acord între Londra şi Uniunea Europeană, niciuna dintre părţi nedorind reintroducerea unei frontiere fizice în insula Irlanda de teama de a nu compromite acordurile de pace care au pus capăt unei perioade de aproape trei decenii de violenţe comunitare în Irlanda de Nord. Uniunea Europeană doreşte să nu fie creată o 'frontieră dură' între Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât provincia Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europene. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării.
Comisia Europeană a publicat marţi o listă cu măsuri ce trebuie luate de urgenţă dacă devine probabil scenariul cu absenţa unui acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Textul prezintă un număr limitat de acţiuni de urgenţă ce trebuie aplicate dacă devine probabil faptul că Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană fără un acord, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans într-o conferinţă de presă la Strasbourg. Această pregătire este necesară, a afirmat el, chiar dacă finalizarea unui acord rămâne opţiunea noastră privilegiată.
Retragerea Regatului Unit va provoca perturbări, fie că există sau nu un acord, şi avem toţi obligaţia de a provoca cât mai puţine pagube, a adăugat Timmermans. La modul general, Comisia Europeană a identificat şase domenii în care măsurile de urgenţă ar fi necesare în cazul absenţei unui acord, pentru a evita oprirea bruscă a schimburilor între continent şi Regatul Unit:
* reşedinţa şi vizele pentru cetăţeni,
* serviciile financiare,
* transportul aerian,
* vămile şi regulile sanitare şi fitosanitare,
* transferul de date personale
* politica privind schimbările climatice.
Aceste măsuri nu vor fi luate în mod unilateral decât în caz de necesitate şi vor fi limitate, a precizat executivul UE. În cazul în care acordul de retragere a Regatului Unit din UE nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale). Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News