Data publicării:

Acord Brexit. Franța o amenință pe May: Nu vor mai exista negocieri!

Autor: Darius Muresan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ministrul de externe francez, Jean-Yves Le Drian, a exclus miercuri orice renegociere a acordului referitor la Brexit, în contextul în care Theresa May, şefa guvernului britanic, este ameninţată de un vot de neîncredere din cauza acestui text, transmite AFP.

Theresa May 'se va întâlni mâine cu şefii de stat şi de guvern ai Celor 27 pentru a împărtăşi observaţiile (Londrei faţă de acest text), dar nu va exista o renegociere', a afirmat ministrul de externe francez, în Adunarea Naţională.

'Vor exista poate observaţii şi deocamdată, în plus, aşa cum ştiţi, prim-ministrul se află în dificultate în faţa propriului partid, se confruntă în această seară cu o moţiune de cenzură, prin urmare suntem într-o situaţie complexă', a continuat Le Drian.

Tot miercuri, cancelarul german Angela Merkel a declarat, în Bundestag, că 'nu avem intenţia să schimbăm din nou acordul referitor la Brexit - aceasta este poziţia generală a celor 27 de state membre'. 'În sensul acesta, nu trebuie aşteptat să ieşim cu niciun fel de modificări' de la summitul de joi de la Bruxelles, a subliniat cancelarul Merkel.

 

Theresa May își joacă viitorul politic

Theresa May îşi joacă viitorul politic odată cu votul de neîncredere organizat de parlamentarii Partidului Conservator.

Şefa guvernului se va adresa de la ora 17.00 (locală şi GMT) în faţa membrilor partidului său, înaintea votului prevăzut între orele 18.00 şi 20.00 în Camera Comunelor.

După ce luni a anunţat amânarea votului programat pentru marţi în parlament cu privire la acordul pentru Brexit, Theresa May a încercat să obţină din partea liderilor europeni unele concesii la textul negociat.

Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să discute telefonic cu Theresa May înaintea summitului de joi, a anunţat Palatul Elysée.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel