Data publicării:

Achiziţia corvetelor, suspendată. Leş: Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Politica
WhatsApp
Gabriel Les
Gabriel Les

Procedura de atribuire a contractului de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Oprirea procedurii ar putea avea influenţe asupra bugetului Ministerului Apărării Naţionale (MApN), a declarat, joi, pentru Agerpres, ministrul Apărării, Gabriel Leş.

'A fost depusă o solicitare pentru anularea acestei proceduri. A fost admisă de către CNSC şi s-a suspendat în acest moment. Ni s-au cerut nişte documente. Acum se lucrează la tot dosarul să îl punem la dispoziţie. Nu ştiu ce se va întâmpla pe viitor. La momentul acesta avem procedura suspendată', a afirmat Leş. Ministrul susţine că întârzierea desemnării furnizorului corvetelor multifuncţionale reprezintă o problemă pentru sistemul militar românesc, în condiţiile în care Forţele Navale Române au nevoie de aceste nave de luptă.

În acelaşi timp, Gabriel Leş a precizat că suspendarea procedurii de către CNSC ar putea afecta şi execuţia bugetului pe anul în curs, în sensul că MApN ar putea fi în situaţia de a nu cheltui cei 2% din Produsul Intern Brut, aşa cum s-a angajat. 'Şi aşa programul acesta este extrem de întârziat. Orice întârziere duce la imposibilitatea creării unei capabilităţi de care avem atât de mare nevoie. Este o procedură pe care aş dori să o finalizăm, ca să închidem în acest an bugetul de 2%. Este un deziderat pe care ni-l dorim cu toţii şi să ştim că am pornit nişte programe în industria de apărare', a subliniat Gabriel Leş.

Citește și: Incident la exercițiul militar Sauber Guardian 19. Ministrul Apărării: Ne asumăm responsabilitatea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel