Tată, mesaj disperat către Nicușor Dan. Realitatea DUREROASĂ. ”Ne-ați DISTRUS și ne-ați lăsat pe drumuri, înainte de sărbători. Avem și noi COPII”
Autor: D.C. | Publicat pe: 03 dec 2021, 20:10
WhatsApp
Această știre avea să fie despre cum a uitat Nicușor Dan să menționeze un ”mic” detaliu despre negocierile de la Guvern. Dar un mesaj ce i-a fost adresat este mai puternic decât orice altceva. În prag de sărbători, cu atât mai mult. 

”Am fost azi la Guvern pentru o întâlnire cu miniștrii Finanțelor, Energiei și Dezvoltării, Adrian Câciu, Virgil Popescu și Cseke Attila, pe subiectele legate de termoficarea din București. M-am bucurat că în debutul întâlnirii a fost prezent și domnul prim-ministru, care e familiarizat deja cu problemele Capitalei, în urma primei întrevederi pe care am avut-o săptămâna trecută. Discuțiile au vizat preluarea ELCEN de către Primăria Capitalei, subvenția pentru termie în această iarnă și problema operatorului de energie Vest Energo (fostul CET Militari). Am participat la această discuție alături de primarul Constanței, Vergil Chițac, care a venit la Guvern tot pentru chestiunea termoficării. Am avut ocazia să le prezint miniștrilor nevoile concrete ale Capitalei în privința termoficării și planurile noastre pentru acest sector. Am explicat cât e de important ca Bucureștiul să primească sprijin guvernamental pentru ca Primăria Generală să îmbunătățească treptat, în parteneriat cu Guvernul, sistemul de producție și furnizare a energiei termice. Răspunsul Guvernului privind subvenția pentru termoficare va veni odată cu bugetul pentru 2022 și am încredere că Bucureștiul va fi ajutat, la fel ca toate marile orașe ale țării care se confruntă cu această problemă. A fost o discuție directă, pe bază de cifre și evoluții concrete și am văzut deschidere din partea miniștrilor cu privire la problemele Capitalei. În același timp, reafirm că prețul pe care bucureștenii îl plătesc pentru termoficare va rămâne deocamdată același, adică 164 de lei pe gigacalorie. Ajustarea de preț se va produce doar după o decizie a Consiliului General al Municipiului București, iar discuțiile pe acest subiect continuă.” a scris Nicușor Dan, vineri, 3 decembrie 2021, pe Facebook. 

Ce a uitat Nicușor Dan să precizeze

Ceea ce a uitat Nicușor Dan să spună a fost că Guvernul va plăti restanțele la energia termică, printr-o HG ce va fi inițiată în acest an

”Primarii celor două municipii au prezentat problemele cu care se confruntă sistemele de producție și distribuție a energiei în sistem centralizat. Ca soluție imediată, pentru a sprijini autoritățile locale, la nivelul Guvernului va fi inițiat un proiect de Hotărâre prin care să fie alocate, în cursul acestui an bugetar, fonduri guvernamentale unităților administrativ-teritoriale, pentru plata restanțelor la energia termică. De această formă de sprijin vor beneficia locuitorii din București, Constanța, precum și din alte localități care se confruntă cu disfuncționalități în livrarea energiei termice. Discuțiile cu privire la acordarea subvenției energiei termice vor continua și în perspectiva definitivării de către Guvern a proiectului bugetului de stat pentru anul 2022. Pentru eficientizarea sistemelor de termoficare, am discutat despre modalitățile prin care producția și distribuția energiei termice în sistem centralizat vor putea fi preluate în coordonare unitară, în subordinea primăriilor. Totodată, am discutat și despre soluții viabile de modernizare și eficientizare a sistemelor de termoficare, prin creșterea accesului primăriilor la fonduri europene alocate prin Fondul de Modernizare.” a scris ministrul Energiei, Virgil Popescu, pe Facebook. 

”Pe românește, chiar nu vă este rușine”

Reacțiile nu au întârziat să apară, așa cum era de așteptat, Nicușor Dan fiind un primar extrem de controversat, tocmai din cauza a ceea ce nu face. Iată doar câteva mesaje ce au venit ca reacție la postarea primarului: 

G Ad:

- Pariez ca ai fost singur! #echipanicusor=1!

- Domnule primar, dvs. sunteți conectat la realitate? Cred ca trăiți în lumi paralele? Sunteți pe stilul mai boem? Pe românește, chiar nu vă este rușine, coborâți de pe norișorii pe care plutiți.

- Și bucureștenii fără încălzire centrală plătesc tot 164 lei?

- Ne spuneți și ce ați făcut cu banii primăriei de când sunteți primar, că nu ați cheltuit banii ca Firea pe târguri, concerte sau spectacole, fiindcă a fost pandemie, dar nici nu se vede că ați făcut ceva pentru locuitorii Capitalei? 

- Primare, ne aburești în fiecare zi cu textele astea sofisticate și viața bucureșteanului nu s-a schimbat deloc de când ai fost ales!

- V-au lăsat să intrați nevaccinat?

”Ne-ați distrus și ne-ați lăsat pe drumuri în preajma sărbătorilor”

Dar cel mai dureros mesaj a fost al unui bărbat care a fost dat afară prin proiectele ”revoluționare” ale lui Nicușor Dan: 

- ”Suferim multă lume nu numai din cauza căldurii, ci și din cauza că ne-ați distrus și ne-ați lăsat pe drumuri în preajma sărbătorilor. Felicitări! Nu v-ați gândit că noi, muncitorii de la CP Și Grădini, avem și noi copiii, bănci de plătit. Cu ce vom trăi oare, cu ce vom plăti dările? Stau în București, nu mai avem nici un venit și mai sunt și alți colegi. Oare ce-o să facem? Cerem un loc de muncă, nimic mai mult, să ne putem să ne câștigăm existența. Muncesc în Parcul Grădina Cișmigiu de 7 ani și acum mă dați afară? Păcat, poate vă gândiți și la niște amărâți.”

Acest mesaj nu vine de la vreun șef, nici de la vreunul dintre cei responsabili pentru cum au arătat parcurile din Capitală, în ultimul an, de când e Nicușor Dan primar. El muncea de 7 ani în Parcul Cișmigiu, ani în care parcul a strălucit. Dar Nicușor Dan a fost de părere că nu are nevoie de atât de mulți oameni pentru parcurile Capitalei, ce au părut părăsite în ultima vreme. Cu greu, a tuns iarba. 

Vezi și: EXCLUSIV  Nicușor Dan avea în garaj tot ce-i trebuia să curețe parcurile, dar a DISTRUS compania. Utilaje noi de 20 de milioane ZAC în țiplă- GALERIE FOTO

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro