Data publicării:

Accidentul aviatic din Constanța. Dosar pentru ucidere penală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Pexels
Sursă foto: Pexels

În urma accidentului aviatic din Constanța au apărut și primele acuzații din dosar. 

Un dosar penal pentru neluarea și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă a fost deschis în cazul dublului accident aviatic de miercuri seara din județul Constanța, a anunțat vineri Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București, conform Mediafax. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, miercuri, pe rolul Parchetului a fost înregistrat un dosar penal privind prăbușirea a două aparate de zbor, respectiv un avion MIG 21 LANCER și un elicopter IAR 330 PUMA aparținând Forțelor Aeriene Române, în zona localităților Cogealac și Gura Dobrogei, județul Constanța.

S-au început necropsiile victimelor

La fața locului s-au deplasat doi procurori militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București care au demarat cercetarea locului faptei, cu sprijinul polițiștilor, specialiștilor criminaliști, a celor din Institutul Național pentru Cercetare Aerospațială, I.S.U. Constanța, precum și a comisiilor de cercetare din cadrul Statului Major al Forțelor Aeriene.

Activitatea de cercetare la fața locului este în curs de desfășurare și joi.

În cauză s-a dispus efectuarea necropsiilor și a expertizelor medico-legale genetice ale victimelor.

„După finalizarea cercetării la fața locului urmează să se dispună o expertiză tehnico-judiciară în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentelor și să se solicite documentele referitoare la misiunile pe care le executau cele două aparate de zbor. De asemenea, se va proceda la identificarea și audierea tuturor persoanelor care pot contribui la lămurirea situației de fapt.

Opt militari și-au pierdut viața

Din datele și informațiile obținute până în prezent rezultă că în evenimentele anchetate și-au pierdut viața opt militari din cadrul M.Ap.N. (pilotul avionului MIG 21 LANCER și întregul echipaj al elicopterului IAR 330 PUMA)”, au transmis procurorii.

Conform acestora, în cauză se efectuează urmărirea penală in rem sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de neluarea măsurilor legale se securitate și sănătate în muncă, nerespectarea măsurilor legale se securitate și sănătate în muncă și ucidere din culpă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel