Un microbuz s-a răsturnat vineri după-amiaza în localitatea Verești, județul Suceava. Șase dintre persoanele care se aflau în mașină au fost duse la spital. ISU Suceava a intervenit vineri după-amiaza la un accident în localitatea Verești, unde un microbuz în care se aflau doi adulți și șase copii s-a răsturnat.
La fața locului au fost trimise o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD și patru ambulanțe SAJ, scrie Mediafax. Conform pompierilor, toți cei implicați în accident sunt conștienți și cooperanți. Un adult și cinci copii au fost duși la spital pentru investigații suplimentare.
Accident în Ialomița, la Iazu
Trei persoane rănite în accidentul rutier produs, vineri, pe DN 21, în zona localităţii ialomiţene Iazu, au fost transportate la spital, una dintre ele fiind preluată de elicopterul SMURD, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa.
Conform sursei citate, în eveniment au fost implicate patru autoturisme şi 11 persoane, respectiv şapte adulţi şi patru copii, scrie Agerpres.
Trei adulţi au fost răniţi, unul fiind încarcerat. Acesta din urmă, un bărbat care a rămas conştient şi cooperant, a fost extras dintre fiarele contorsionate ale autoturismului şi predat echipajului de pe elicopterul SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, menţionează ISU.
Încă două victime, o femeie şi un bărbat, au fost monitorizate la locul intervenţiei, ulterior fiind preluate de către două echipaje ale SAJ şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, pentru investigaţii suplimentare. Alte şase persoane - doi adulţi şi patru copii - au fost monitorizate la locul intervenţiei, ulterior refuzând transportul la spital, transmite sursa citată.
Un șofer de 50 de ani s-a urcat la volan fără permis și a produs un accident
Un bărbat de 50 de ani din Vaslui este cercetat de poliţişti după ce, băut fiind, s-a urcat la volan, deşi avea permisul de conducere anulat, a provocat un accident şi a părăsit locul faptei, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea.
"În cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 02,20, poliţiştii Serviciului Rutier au intervenit la locul producerii unei coliziuni între un autoturism şi un autocamion care circulau pe DN2 - E85, pe direcţia Buzău către Bacău. După producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului, un bărbat de 50 de ani din judeţul Vaslui, a părăsit locul accidentului, fiind identificat de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mărăşeşti pe raza localităţii. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a acestuia", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit Poliţiei, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/litru alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul de 50 de ani avea permisul de conducere anulat.În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea unui autovehicul cu permisul anulat şi părăsirea locului accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie