Data publicării:
Accidente în lanț pe A1. OPT mașini implicate
Opt mașini au fost implicate în trei tamponări, produse vineri după-amiaza, pe o distanță mai mică de trei kilometri de Autostrada București-Pitești.
Potrivit ISU Giurgiu, tamponările au avut loc pe sensul de mers către Pitești.
"Din cauza condițiilor meteo, în urmă cu puțin timp, pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal au fost solicitați pentru a interveni la trei tamponări produse pe o distanță mai mică de 3 km, pe autostrada A1”, au transmis reprezentanții ISU Giurgiu, scrie Mediafax.
Prima tamponare, în care au fost implicate 3 mașni, a avut loc la kilometrul 44, a doua, tot cu 3 mașini implicate, la kilometrul 46, iar a treia, în care s-au lovit două mașini, s-a produs la kiloemtrul 47. În urma accidentelor, nu au fost persoane încarcerate sau care să aibă nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de siguranță, întrucât au fost scurgeri de substanțe lubrifiante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News