Accident Valea Prahovei. O mașină de poliție a intrat pe contrasens
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Foto: Pixabay.com
Foto: Pixabay.com
O mașină de poliție aflată în misiune, cu sirenele pornite, pe contrasens, în depășirea coloanei formate spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei, a fost implicată, vineri, într-un accident rutier. Nu au fost înregistrate victime.

Reprezentanții Poliției Prahova au transmis că un echipaj de poliție care se deplasa pe DN1 Valea Prahovei, spre Sinaia, cu mijloacele acustice si luminoase pornite, în timp ce se afla în depășirea coloanei, pe contrasens, a intrat în coliziune frontală cu o altă mașină care cobora spre Ploiești.

„Acest autoturism ar fi frânat, dar ar fi fost lovit din spate de un alt autoturism și proiectat în autospeciala de poliție", arată Poliția Prahova, potrivit Mediafax.

În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, însă mașinile au fost avariate. Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate, vineri, pe DN 1 Ploiești – Brașov, iar pe raza localității Comarnic, în zona centurii Sinaia și în stațiunea Bușteni s-au format coloane de mașini, care merg spre stațiunile montane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel