Data publicării:
Accident teribil în județul Brașov. O mașină a fost lovită în plin de un tren
A avut loc un accident între o mașină și un tren în județul Brașov.
UPDATE: CFR Călători a emis un comunicat în care menționează că astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 08:00, la o trecere la nivel cu calea ferată dintre Avrig-Făgăraș, șoferul unui autovehicul s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și a intrat în coliziune cu trenul IR 473 Budapesta – București Nord.
Trenul are o întârziere de aproximativ 180 de minute, iar cei 112 de pasageri şi personalul feroviar din trenul IR 473 nu s-au aflat în pericol.
Traficul feroviar este întrerupt temporar fiind necesară intervenția organelor abilitate pentru eliberarea linei. În acest context, este posibil să apară întârzieri și la alte trenuri de călători care tranzitează zona în care circulația este temporar întreruptă. Informații privind reluarea circulației pot fi solicitate la CNCF “CFR” SA, administratorul infrastructurii feroviare.
CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întimpinate.
Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Mai multe detalii pot fi văzut pe site-ul operatorului de transport feroviar.
Știrea inițială: Circulația feroviară între stațiile Voila și Făgăraș este temporar oprită. Un accident rutier a fost înregistrat la trecerea la nivel cu calea ferată, anunță Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.
„Astăzi, 11 mai 2024, în jurul orei 07:25, ca urmare a neasigurării a unui conducător auto la o trecere la nivel cu calea ferată, situată între staţiile Voila şi Făgăraş, s-a produs lovirea autoturismului de către trenul IRN 473, la km 74+380. Din informaţiile transmise de la faţa locului, pasagerii şi personalul feroviar din trenul IRN 473 nu au fost răniţi, fiind înregistrate însă persoane rănite şi un decedat în rândul pasagerilor din autoturism”, se arată într-un comunicat al CFR SA, citat de Agerpres.
Trenul este oprit
Până la finalizarea cercetărilor, trenul implicat care circula pe relația Curtici - București Nord este oprit.
Până când trenul IRN 473 va fi reînscris în circulație, alte 2 trenuri - R 2101 (Braşov - Sibiu) şi R 2512 (Sibiu - Făgăraş) - vor staționa temporar în gările Voila, respectiv Făgăras, deoarece pe intervalul respectiv este linie simplă.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA transmite scuze călătorilor pentru disconfortul creat şi îi asigură că reluarea traficului feroviar, în urma accidentelor rutiere, este strict condiţionată de finalizarea cercetărilor desfăşurate la faţa locului de organele abilitate”, a precizat instituţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News