Data publicării:

Accident Smolensk: Polonia-Rusia, acuze grave: ”A fost provocat în mod voluntar”

Autor: Tudor Curtifan | Categorie: Stiri
WhatsApp

Parchetul polonez a transmis luni că va inculpa controlori de trafic aerian ruși pentru că au provocat în mod 'voluntar' tragedia aeriană de la Smolensk din 2010, în care au murit 96 de persoane, printre care și președintele Lech Kaczynski, potrivit AFP, scrie Agerpres.

Alegeri prezidentiale 2024

Guvernul partidului naționalist Lege și Justiție (PiS), care susține ipoteza unui atentat, desfășoară propria anchetă asupra acestei catastrofe, care, conform fostului executiv liberal, a fost cauzată de erori umane și de condițiile meteo nefavorabile.

O nouă analiză de probe, printre care înregistrări de conversații între echipajul avionului prezidențial și turnul de control de la Smolensk, "le-a permis procurorilor să formuleze noi capete de inculpare împotriva a doi controlori de trafic aerian, cetățeni ai Federației Ruse, precum și a unei a treia persoane care se afla atunci în turnul de control", a declarat presei procurorul general adjunct, Marek Pasionek.

Cei doi controlori ruși au fost deja inculpați de Parchetul polonez în 2015, unul pentru "că a provocat pericolul direct al unei catastrofe aeriene", iar al doilea "pentru că a provocat neintenționat o astfel de catastrofă".

Luni, Parchetul a refuzat să precizeze detaliile actului de inculpare până când nu vor fi prezentate persoanelor vizate.

Parchetul a informat de asemenea că fragmente ale aparatului de zbor vor fi trimise în mai către patru laboratoare străine, printre care unele din Marea Britanie și Spania, pentru a verifica dacă prăbușirea avionului ar fi putut fi provocată de explozibili.

Corpurile victimelor vor fi exhumate

În acest sens, justiția poloneză va efectua exhumarea corpurilor tuturor victimelor pentru a stabili cauza morții lor.

Polonia cere fără succes Rusiei să restituie epava avionului, care s-a prăbușit la 10 aprilie 2010 la Smolensk. Conform Moscovei, restituirea nu va fi posibilă până când justiția rusă nu își va încheia propria anchetă judiciară.

Pentru Varșovia, epava are o valoare simbolică, însă ea este în primul rând o probă majoră care ar putea permite să se stabilească dacă prăbușirea a fost un accident sau rezultatul unui atentat.

Această catastrofă, care alimentează o dezbatere politică ce îi divizează profund pe polonezi, le-a servit conservatorilor ca un cal de bătaie pentru a reveni la putere.

Ministrul apărării, Antoni Macierewicz, l-a acuzat în martie pe fostul premier Donald Tusk de 'trădare diplomatică' în ancheta privind accidentul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel