Data publicării:

Accident rutier grav la Putna. O persoană decedată și alta grav rănită

Autor: Cătălin Șerban | Categorie: Stiri
WhatsApp
Ambulanță
Ambulanță

O persoană a decedat şi alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier petrecut miercuri dimineaţa pe raza localităţii Putna, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, Alin Găleată.

  Victimele, doi tineri în vârstă de 25, respectiv 24 de ani au rămas încarceraţi după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe şosea şi a lovit gardul unei locuinţe. Potrivit lui Alin Găleată, unul dintre tineri a fost găsit în stare de semiconştienţă de către echipele de salvatori ale ISU, iar celălalt era inconştient.

S-au aplicat manevre de resuscitare pentru victima aflată în stare de inconştienţă, dar fără răspuns, fiind declarat decesul. Celălalt tânăr a fost transportat la CPU Rădăuţi. Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava a mai precizat că la faţa locului a intervenit modulul SMURD de la Garda de Intervenţie Vicovu de Sus, cu autospeciala pentru descarcerare şi ambulanţa SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, conform AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel