Accident pe Valea Oltului
Două persoane au fost rănite miercuri, într-un accident rutier produs pe DN7 Valea Oltului, în zona Lazaret, unul dintre răniţi fiind şoferul unui microbuz de călători, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, Elena Welter.
Potrivit sursei citate, cele două persoane rănite, şoferul microbuzului - vinovat de producerea accidentului şi o altă şoferiţă, au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, conştiente. În accident au fost implicate un microbuz de călători, un autoturism şi două autotrenuri.
"Din primele cercetări se pare că şoferul unui microbuz de persoane, care circula spre Vâlcea, a pătruns pe contrasens şi a acroşat un turism pe care l-a proiectat în două autotrenuri, toate trei conduse regulamentar din sens opus. În urma impactului a rezultat rănirea şoferului vinovat, 43 de ani, cetăţean străin şi a conducătoarei autoturismului, 31 de ani din Sibiu, singură în autoturism. În microbuz se aflau trei persoane, şoferul plus nouă pasageri", a arătat Elena Welter. La locul producerii accidentului se circulă alternativ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News