Data actualizării:
Data publicării:

Accident mortal în Mehedinți. Trei persoane și-au pierdut viața

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp

Trei persoane și-au pierdut viața în urma unui accident grav ce a avut loc în Mehedinți. 

Un accident în care au fost implicate două mașini a avut loc joi seara pe DN 67A, în județul Mehedinți. Trei persoane au murit și alte patru sunt rănite, scrie Mediafax. 

Accidentul a avut loc între două mașini pe DN 67 A, pe raza localității Cocorova, județul Mehedinți. La fața locului au intervenit o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. De asemenea, la locul accidentului au fost direcționate și patru echipaje ale SAJ.

În accident au fost implicate șapte persoane, dintre care trei încarcerate. Pompierii au extras cele trei persoane încarcerate, care au fost declarate decedate de către medicul SAJ. Conform ISU Mehedinți, patru persoane primesc primul ajutor de la echipajele SMURD și SAJ, dintre acestea două sunt conștiente, iar alte două semiconștiente.

Potrivit Poliției, circulația în zonă se desfășoară pe un singur fir, alternativ prin dirijare.

Bărbat inconștient pe marginea carosabilului în Vrancea

Conform IPJ Vrancea, la numărul de urgenţă 112 a fost semnalat faptul că pe Drumul Naţional 24 Tişiţa - Doaga se află un bărbat căzut în afara părţii carosabile şi că acesta este inconştient.

La faţa locului s-au deplasat echipaje de poliţie care au identificat persoana respectivă ca fiind un bărbat de aproximativ 27 de ani, din Tecuci. Din nefericire, acesta a decedat la spital, precizează sursa menţionată.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.

"Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului, în cadrul unui dosar penal deschis în cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.192 Cod Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani", a mai anunţat IPJ Vrancea, conform Agerpres.

Citește mai multe aici: Un apel la 112 a anunțat că un bărbat inconștient zace în afara părții carosabile. Tânărul a murit la SPITAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel