Data publicării:
UPDATE Accident la vânătoare: copil de 13 ani, împuşcat
Un copil de 13 ani a fost rănit în urma unui accident la vânătoare, sâmbătă, lângă oraşul Murgeni.
Un copil în vârstă de 13 ani a fost împuşcat în picior, sâmbătă, pe un fond de vânătoare din zona oraşului Murgeni, poliţiştii efectuând cercetări la faţa locului pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul.
Băiatul a fost transportat de urgenţă la Spitalul 'Elena Beldiman' din Bârlad, unde cadrele medicale au constatat că viaţa nu îi este pusă în pericol.
UPDATE
Din primele informaţii obţinute, băiatul l-a însoţit pe tatăl său la o partidă de vânătoare de mistreţi, la care acesta din urmă era gonaci, iar un proiectil i-a ricoşat în piciorul stâng. Copilul a fost transportat de urgenţă la Spitalul Municipal 'Elena Beldiman' din Bârlad, unde a fost diagnosticat cu plagă împuşcată cu fractură deschisă de femur. Ulterior, un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă a transportat băiatul la Spitalul de Copii 'Sf. Maria' din Iaşi, având în vedere că unitatea bârlădeană nu are un medic ortoped pediatru.
Potrivit medicilor, viaţa copilului nu este în pericol 'Incidentul a avut loc pe fondul de vânătoare numărul 37 din Cârja, zona Murgeni, într-un loc cunoscut de vânători ca 'Podul colonelului'. Este vorba despre o partidă de vânătoare de mistreţi, care, din primele informaţii era autorizată. O echipă operativă s-a deplasat în zonă şi efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări a avut loc incidentul. La faţa locului s-a deplasat şi o echipă din partea Inspectoratului Teritorial de muncă Vaslui', a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, Bogdan Ghiorghiţă.
În cauză, sunt efectuate cercetări pentru vătămare corporală din culpă.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News