Accident la Timişoara. Trei fetiţe de 6, 8 şi 11 ani au fost rănite
Trei copile cu vârsta de 6, 8 şi 11 ani au fost rănite în urma unui accident din Timişoara.
Patru persoane au fost rănite, între care şi trei fetiţe cu vârste de 6, 8 şi 11 ani, într-un accident produs sâmbătă seara pe Calea Şagului din municipiul Timişoara, în urma coliziunii unui autoturism cu o autoutilitară, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş.
Un bărbat în vârstă de 21 de ani a condus un autoturism pe Calea Şagului din municipiul Timişoara spre localitatea Şag din judeţul Timiş, iar la un moment dat a intrat în coliziune faţă-spate cu o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 39 de ani, care circula regulamentar în faţa sa. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în două autoturisme parcate, iar autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism parcat, rezultând rănirea bărbatului în vârstă de 39 de ani şi a 3 fetiţe în vârstă de 6, 8 şi 11 ani, pasagere în autoutilitară", menţionează informarea transmisă de IPJ Timiş.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, mai precizează sursa citată, conform Agerpres.
16 răniţi într-un accident de autocar în Franţa
Şaisprezece persoane au fost rănite într-un accident în sudul Franţei în care a fost implicat un autocar care transporta copii care se întorceau dintr-o tabără de vară, relatează DPA.
Autobuzul s-a prăbuşit pe o pantă de pe un drum naţional aflat la sud de Grenoble sâmbătă dimineaţă, a relatat ziarul local Le Dauphiné, citând poliţia.
Şoferul autocarului şi o femeie aflată la bord au fost răniţi grav şi transportaţi cu elicopterul la un spital din Grenoble.
Treisprezece copii şi o altă persoană au fost rănite uşor.
Din motive necunoscute, autocarul a părăsit carosabilul în apropiere de satul Corps şi a coborât pe pantă până într-un curs de apă. Cu toate acestea, autobuzul a rămas pe roţi şi nu s-a răsturnat.
Autocarul ar fi trebuit să transporte 40 de copii după o săptămână într-o tabără de vacanţă la gara din Grenoble, de unde grupul urma să revină la Paris.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News