Accident la 160 de kilometri la oră. Un tânăr de 19 ani a murit
Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața în noaptea de vineri spre sâmbătă după ce mașina în care se afla a derapat și s-a încolăcit pe un stâlp de beton, pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu. Acul vitezometrului s-a blocat la 160 de kilometri la oră.
Un grav accident auto a avut loc pe Șoseaua Alba Iulia, din Sibiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma căruia un tânăr în vârstă de 19 ani, aflat pe locul din dreapta, a decedat, iar șoferul și cel de-al treilea pasager au ajuns la spital.
Un autoturism Opel, care rula cu viteză excesivă, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public și a rupt o țeavă de gaz, după care a luat foc. Martorii accidentului au reușit să-i scoată afară pe șoferul mașinii și pe tânărul care decedase, cel de-al treilea pasager fiind catapultat prin geam în momentul impactului.
”Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la un carosabil ud. Conducătorul auto a pierdut controlul direcției, a derapat și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public. Precizăm faptul că după impact autoturismul a luat foc, incendiul fiind stins foarte repede de către conducătorii auto ajunși la locul accidentului”, a spus subcomisarul Constantin Crăciun, de la Biroul Rutier Sibiu.
Potrivit celor declarate medicilor, șoferul a recunoscut că a consumat șase beri înainte de a se urca la volanul autoturismului.
”De la primele investigații are o fractură de claviculă, o contuzie de coapsă și o stare confuzională ușoară, care nu știm dacă este atributabilă consumului de băuturi alcoolice sau unor probleme de traumatism cranian”, a spus Cotizo Draia, medic în cadrul Unității Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News