Data publicării:
ACCIDENT groaznic. Patru persoane au murit carbonizate
Un accident cumplit s-a produs, vineri, în județul Giurgiu.
UPDATE: "În accident au fost implicate două autoturisme Dacia Logan şi unul dintre acestea, un taxi ce venea de la Bucureşti spre Giurgiu, a intrat pe contrasens şi s-a izbit frontal de un alt autoturism Dacia Logan care se deplasa în sens invers. Imediat, în urma impactului, a izbucnit un incendiu. Incendiul s-a extins cu repeziciune pentru că accidentul a fost anunţat la 112 la orele 14:50, iar la 14:51 - se vede pe filmarea unuia dintre martori - maşinile erau deja în flăcări. Martori la acest accident au fost şi câţiva bulgari care se deplasau cu o autodubă spre Bucureşti şi ei au frânat brusc pentru a nu deveni victime colaterale, după care au încercat să îi ajute pe cei aflaţi în maşinile care luaseră foc, dar nu au putut deschide uşile", a declarat Ion Drîstaru, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, potrivit Agerpres.
El a spus că ambele maşini care au intrat în coliziune aveau instalate sisteme de alimentare cu gaz, dar "nu acesta a fost factorul primordial al izbucnirii incendiului, ci impactul frontal". Urmează ca cei de la Medicină Legală să stabilească dacă cei patru au decedat în urma impactului sau din cauza incendiului. Bulgarii care au încercat să scoată victimele din maşini au declarat pompierilor că "trupurile erau deja inerte".
---------
Patru persoane au murit carbonizate.
Accidentul a avut loc pe DN5 București-Giurgiu. Trei autovehicule au fost implicate. În urma impactului, două dintre mașini au luat foc. În momentul în care au ajuns salvatorii la locul accidentului, cele patru persoane din autovehiculele care au luat foc erau decedate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News