Data publicării:
Accidente mortale în ţară. Victimă aruncată din maşină pe DN1, biciclist ucis la Galaţi
Un accident grav a avut loc miercuri dimineaţă pe DN1, între Alba şi Teiuş.
UPDATE: Accident mortal la Galaţi.
"La data de 26 octombrie, în jurul orei 21.30, pe D.N. 25, în localitatea Barcea, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
La fața locului, în urma primelor verificări ale polițiștilor, a reieșit că victima, un bărbat, de 30 de ani, care circula cu o bicicletă, pe strada Pieței, din localitatea mai sus menționată, ar fi fost acroșată de un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, în momentul în care ar fi intrat în intersecția cu D.N. 25.În urma impactului, biciclistul și-a pierdut viața, iar conducătorul autoturismului și un pasager aflat în acesta au fost răniți. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, și efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs accidentul", informează IPJ Galați.
UPDATE: Una dintre cele trei persoane grav rănite într-un accident rutier produs miercuri dimineaţa pe DN1, în localitatea Sântimbru, a decedat, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan.
În urma accidentului în care au fost implicate două autoturisme, o victimă a fost aruncată în afara habitaclului, fiind găsită în stop cardio-respirator, iar echipajul SMURD trimis la locul accidentului i-a aplicat manevre de resuscitare. Alte două persoane au rămas încarcerate, cu multiple traumatisme, acţionându-se pentru descarcerarea lor.
Ulterior, toate cele trei victime au fost predate echipajelor medicale pentru a fi transportate la UPU Alba Iulia, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba.
"Din păcate, victima aflată în stop cardio-respirator nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul", a anunţat, la scurt timp, Radu Botezan.
-ştirea iniţială-
Trei persoane au fost grav rănite într-un accident produs, miercuri dimineaţa, în urma coliziunii a două autoturisme, pe DN1, în localitatea Sântimbru, două dintre victime fiind încarcerate şi una propulsată în afara maşinii, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.
"În urma accidentului, o victimă a fost propulsată în afara autoturismului, fiind în stop cardio-respirator, în aceste momente fiindu-i aplicate manevre de resuscitare. Celelalte două victime erau încarcerate, conştiente, cu multiple traumatisme. Una dintre acestea a fost deja descarcerată. Forţele de intervenţie acţionează pentru descarcerarea celei de-a treia victime", a precizat Radu Botezan, purtător de cuvânt al ISU Alba.
Potrivit Poliţiei, traficul se desfăşoară îngreunat pe DN1, în zona în care s-a produs accidentul, scrie Agerpres.
Titi Aur a spus motivele pentru care au loc accidente în România
„Țara noastră are probleme și cu mașina, și cu drumul, dar mai ales cu omul. Sunt cele trei motive din cauza cărora se întâmplă accidente. Dacă mașinile sunt din ce în ce mai bune, dacă drumurile se mai modernizează, la capitolul educația șoferului nu se face nimic.
În România trebuie să existe un plan care, pe termen mediu și lung, să ducă la reducerea celor doi indicatori, număr de victime și poluare.
Accidentele de circulație sunt făcute de 3 categorii de șoferi. 15-20% din accidente sunt produse de șoferi începători. Nu neapărat de primul an de șofat, iar asta se întâmplă pentru că nu există o bună pregătire din partea școlii de șoferi. O altă categorie de producători de accidente, alți 15-20%, sunt teribiliștii. Aici intră cei care merg băuți, drogați, care fac liniuțe, sinucigașii sau cei care folosesc mașina ca o armă. În cea de-a treia categorie, 60-70%, sunt șoferii normali, integrați corect în societate, cu experiență și fără probleme, dar care fac la un moment dat un accident grav sau mai puțin grav.
Pentru cele trei categorii trebuie să ai măsuri diferite. Pentru prima categorie trebuie să educi bine școala de șoferi, pentru teribiliști trebuie măsuri de coerciție mult mai hotărâte, inclusiv confiscat mașina și anulat permisul de conducere, iar pentru cei care fac accidente doar dintr-o întâmplare, există metoda aplicată în toate țările civilizate, cursuri de conducere defensivă. Ca să se întâmple asta, autoritățile ar trebui să accepte că avem o problemă“, a spus, în exclusivitate pentru DC News, Titi Aur.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News