Accident grav pe DN 17. Șase persoane transportate la spital
Un grav accident de circulație s-a produs în această după-amiază pe Drumul Național 17, în județul Suceava. Șase persoane au fost rănite și transportate la spital.
Conform Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, din cauza unui accident produs pe DN 17 Suceava – Gura Humorului, între localităţile Ilişeşti şi Păltinoasa, judeţul Suceava, circulaţia rutieră a fost blocată în ambele sensuri.
Impactul frontal dintre două autoturisme s-a soldat cu rănirea a șase persoane.
”Au fost implicate șase persoane în accident. Una dintre ele încarcerată. S-a intervenit la fața locului cu modulul SMURD, două ambulanțe SMURD, un echipaj de descarceare și o autospecială de stincere a incendiilor. De asemenea au mai intervenit și două ambulanțe ale Serviciului Județean. Din cele șase victime, două se aflau în stare mai gravă. Toate persoanele au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava”, a declarat Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, pentru DC News.
Poliția Rutieră a deschis o anchetă în acest caz pentru a vedea cine se face vinovat pentru producerea acestui accident.
Vezi și:
Sorina Pintea, despre bugetul Sănătăţii: Va face mult bine pacienţilor
Iohannis, atac buget 2019. Bădălău: Discutăm de siguranța națională
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News