Accident grav. Patru persoane au fost rănite
Un accident rutier produs marţi pe DN6, pe raza localităţii Gura Văii, în care au fost implicate trei autoturisme, s-a soldat cu patru victime victime, care au fost transportate la spital.
"Accidentul s-a produs din cauza nepăstrării distanţei în mers. Un bărbat de 34 ani, din Drobeta Turnu Severin, nu a păstrat distanţa şi a lovit autovehiculul din faţa sa, care a fost proiectat în cel de-al treilea autoturism. Din accident au rezultat patru victime, care au fost transportate la spital. În urma testării, a rezultat alcoolemie 'zero' în cazul şoferilor. În continuare se fac cercetări la faţa locului", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi, cms. şef de poliţie Nicolae Lohon.
La faţa locului au intervenit şi reprezentanţi ai Detaşamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin. Cele patru victime au primit primul ajutor de la echipajele medicale SMURD şi SAJ, după care au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Drobeta Turnu Severin. Pompierii au asigurat şi măsurile de apărare împotriva incendiilor la cele trei autoturisme implicate în accident, a afirmat purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi, plt. maj. Raluca Tîrcă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News