Data publicării:
Accident grav la Raliul Craiovei. Mai multe persoane, printre care și doi copii au fost răniți
Mai multe persoane au fost rănite la Raliul Craiovei după ce au fost lovite de mașina unui participant.
Şase persoane, între care doi copii, au ajuns, sâmbătă, la spital, după ce au fost lovite de o mașina unui participant la Raliul Craiovei. Mașina a derapat în afara traseului, citează Mediafax.
Potrivit Poliţiei Judeţene Dolj, un participant la Raliul Craiovei a derapat în afara traseului.
Mașina a lovit șase persoane, acestea nefiind însă rănite grav.
„Accident rutier, 6 victime conștiente, în Craiova, str. A.I.Cuza, în față la Universitate", a anunțat purtătorul de cuvânt al ISU Dolj, Tania Vîlceanu.
Potrivit acesteia, patru adulți și doi copii au fost răniți ușor, fiind duși la spital.
Sâmbătă și duminică, la Craiova se desfășoară a treia etapă din Campionatul Național de Super Rally. Potrivit organizatorilor, la concurs s-au înscris 37 de concurenți. Ziua de sâmbătă a debutat în zona pasajului Universității cu sesiunea de calificări, iar de la ora 14.30 sunt programate manșele finale. Ceremonia de premiere va avea loc la ora 18.00.
vezi și: Alexandru Darie, fiul actorului Iurie Darie, în stare gravă la spital
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News