Accident grav în Dâmbovița. Șase persoane au fost rănite
Șase persoane, printre care și un copil, au fost rănite într-un grav accident, în care au fost implicate două autoturisme.
Un grav accident rutier s-a produs, marți la orele amiezii, în satul Vadu Stanchii, comuna Corbii Mari. În urma impactului dintre două autoturisme, șase persoane au fost rănite. Printre victime s-a aflat și un copil.
Potrivit ISU Dâmbovița, victimele au fost conștiente, cooperante și au prezentat multiple traumatisme. Acestea au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale și tratament de specialitate. Circulația a fost blocată pentru o perioadă de timp, în zonă, pe ambele sensuri.
La fața locului s-au deplasat pompierii Gărzii de Intervenție Potlogi, cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD, dar și pompierii Detașamentului Titu, cu un echipaj de descarcerare. SAJ Dâmbovița a intervenit cu trei echipaje. Polițiștii au efectuat cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările nefericitului eveniment de circulație, potrivit DBOnline.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News