Data publicării:

Accident grav din cauza vitezei excesive. Patru persoane rănite

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp

Patru persoane, printre care se află şi un copil, au fost rănite luni într-un accident produs pe fondul vitezei excesive, neadaptată la condiţiile de drum umed.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Harghita, Gheorghe Filip, o femeie de 45 de ani, din localitatea Misentea, conducea un autoturism pe DJ 123 B, din direcţia Ciucsângeorgiu spre municipiul Miercurea Ciuc, iar în localitatea Misentea, pe fondul neadaptării vitezei la condiţii de drum, carosabilul fiind umed, a intrat pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit de un stâlp de iluminat.

Vezi și: Moarte suspectă pe șantierul Autostrăzii 1. Anchetă ITM

Două persoane sunt în stare mai gravă

 

În urma impactului, conducătoarea auto şi un băiat de 13 ani au suferit leziuni minore, iar alte două pasagere, de 55 şi 68 de ani, au fost rănite grav.

Referentul de presă al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, Kiss Edit, a precizat că femeia de 68 de ani a suferit multiple fracturi şi ruptură de splină, fiind supusă unei intervenţii chirugicale, iar cea de 55 ani a fost diagnosticată cu mai multe fracturi şi va rămâne internată în spital.

Copilul şi femeia aflată la volanul autoturismului nu a avut nevoie de internare.

Vezi și: Paște catolic. Ninsori și zăpadă de 10 centimetri, în Harghita

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel