Data publicării:
Accident grav cu 6 mașini pe Autostrada A1 Deva - Nădlac. Doi morți și șase răniți
Doi morți și șase răniți într-un accident în care au fost implicate 6 mașini, pe A1, în Timiș
Două persoane au murit și alte șase au fost rănite, vineri, în urma unui accident produs pe Autostrada A1 Deva - Nădlac, din județul Timiș. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A1 Deva-Nădlac, kilometrul 426, pe sensul către Nădlac, în apropierea localității Margina, județul Timiș, s-a produs o coliziune față-spate în care au fost implicate șase mașini.
În urma coliziunii, două persoane au decedat, alte două persoane sunt resuscitate la fața locului. De asemenea, răni au mai suferit alte patru persoane, ce sunt și ele evaluate medical la fața locului.Traficul rutier este oprit în totalitate, fiind deviat pe la km. 441, pe DN 68A, prin localitatea Traian Vuia, scrie Mediafax.
Un alt accident a avut loc pe DN 66, în apropierea localității Măceu, județul Hunedoara. Potrivit Poliției Hunedoara, mașina a intrat într-un cap de pod de pe marginea DN 66, în apropiere de Măceu. Pompierii au extras cele două victime. O femeie de 42 de ani, șoferul mașinii, a suferit leziuni grave și a fost transportată de urgență la spital.
Pentru pasagera din dreapta, o femeie în vârstă de 75 de ani, s-au efectuat manevre de resuscitare de către echipajele SAJ, însă din păcate femeia nu a mai putut fi salvată. Potrivit reprezentanților Ambulanței Hunedoara, victima decedată suferise multiple fracuri deschise și plăgi contuze și a fost găsită în stop cardio-respirator.
Accident grav între două microbuze şi un autoturism, în Caraș-Severin
Mai multe persoane au fost rănite în urma unui accident de circulaţie care a avut loc vineri pe DN6, în zona localităţii Teregova, şi în care au fost implicate două microbuze şi un autoturism, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Caraş-Severin.
Potrivit primelor informaţii, două persoane au rămas încarcerate în unul dintre microbuze, din cauza amplorii intervenţiei autorităţile din Caraş-Severin activând Planul Roşu de Intervenţie, relatează Agerpres. La faţa locului intervin pompierii militari cu o autospecială de descarcerare, două autospeciale de transport personal şi victime multiple, ajutaţi de un elicopter SMURD, trei ambulanţe SMURD şi şase echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Caraş-Severin, a precizat ISU Caraş-Severin.
Traficul rutier în zonă este blocat, iar echipajele de intervenţie acţionează pentru salvarea victimelor şi deblocarea părţii carosabile.
Drumul Morții: Un șofer de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, a provocat un accident cu trei morți
Un bărbat de 78 de ani, care conducea cu 210 km/h, pe E85, a produs ieri un accident mortal. Bărbatul mergea spre București, gonind cu 210 km/h, pe celebrul drum al morții, E85. În dreptul localității Răcăciuni, el a pierdut controlul volanului, într-o curbă la dreapta, și a intrat într-o mașină condusă de o femeie din Neamț. După ce s-a răsturnat, a lovit o altă mașină la volanul căreia era un bărbat de 40 de ani, potrivit IPJ Bacău. Din impactul cu acest autoturism, a fost acroșată încă o mașină condusă de un tânăr de 22 de ani.
Șoferul de 78 de ani și doi pasageri din autovehiculul condus de bărbatul de 40 de ani și-au pierdut viața. Trei persoane au ajuns în stare gravă la spital. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News