Accident grav Buzău: 5 victime. Elicopter SMURD, intervenție de urgență
Data publicării:
Autor: Bianca Ştefan
WhatsApp
Intervenție SMURD
Intervenție SMURD
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident rutier, ce a avut loc duminică, pe DN2, în zona localității Cioranca, din Buzău. Una dintre victime a fost transporată de urgență, la București, cu un elicopter SMURD.

"Două autoturisme care circulau în sensuri diferite au intrat într-o coliziune la intrarea în localitatea Cioranca, din cauza unui şofer care a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alt autovehicul", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul-şef Mihai Drăghiciu. 

Potrivit sursei citate, cinci persoane au fost rănite iar la faţa locului au ajuns tot atâtea echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj SMURD, pentru una dintre victime fiind solicitat transferul cu un elicopter SMURD la o unitate medicală din Bucureşti. 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că circulaţia rutieră a fost oprită pe ambele sensuri ale DN2 Buzău - Bucureşti, pe raza localităţii Cioranca, pentru a permite elicopterului SMURD să preia una dintre victimele accidentului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel