Data publicării:

Accident biciclist. Intervenţie de urgenţă

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Luni, 14 august, un biciclist a fost accidentat grav, în timp ce se deplasa pe DN 17D, de şoferul unui autoturism care circula în urma sa, relatează Agerpres.

Din primele date, se pare că biciclistul ar fi încercat să facă un viraj la stânga, fără să se asigure corespunzător, moment în care a fost lovit de autoturismul ce circula în spatele acestuia. La locul accidentului s-au deplasat un echipaj al Ambulanţei şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, victima fiind inconştientă.

Biciclistul accidentat a fost preluat de echipajele de salvare şi transportat la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, Ionela Gherghel, victima prezenta un traumatism cranio-cerebral, motiv pentru care va fi supusă unei examinări cu computerul tomograf.

Traficul în zonă a fost blocat pe ambele sensuri pe perioada intervenţiei echipajelor medicale şi ale Poliţiei. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Poliţiştii au deschis un dosar penal.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel