Data publicării:
Accident aviatic în China. Avionul ar fi fost prăbuşit intenţionat
Datele de zbor indică faptul că cineva din cabina de pilotaj ar fi prăbuşit în mod intenţionat cursa companiei China Eastern.
Datele de zbor indică faptul că cineva din cabina de pilotaj a prăbuşit în mod intenţionat cursa companiei China Eastern, potrivit unei evaluarări preliminare a oficialilor americani. În tragedie şi-au pierdut viaţa toţi pasagerii aflaţi la bord.
Avionul Boeing 737-800 zbura la mare altitudine când a coborât brusc într-un unghi aproape vertical. Manevra inexplcabilă a dus la accident, aeronava lovindu-se violent de versantul unui munte la o viteză extremă.
Datele culese din cutia neagră recuperată din accident sugerează că cine se afla la manşă a împins avionul în coborârea fatală, relatează The Wall Street Journal. „Avionul a făcut ceea ce i-a spus să facă cineva din cabina de pilotaj”, a declarat un oficial american, membru al echipei de evaluare.
La baza evaluării oficialilor americani stau rapoartele autorităţilor chineze, care conduc ancheta, până acum nu au semnalat nicio problemă mecanică sau de control al aparatului de zbor implicat în catastrofa din 21 martie din sudul Chinei.
„Orice speculaţie neoficială poate interfera cu investigarea accidentului şi poate afecta progresul real al industriei globale de transport aerian”, a declarat compania aeriană China Eastern.
Autorităţile chineze nu au indicat omologilor lor americani când ar putea comunica public determinările lor oficiale din anchetă, astfel că varianta colegilor din SUA nu poate fi acum confirmată, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News