Data publicării:

Accident aviatic cu doi morți în Germania. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Pexels
Pexels

Două persoane au decedat, după ce aeronava în care se aflau s-a prăbușit în vestul Germaniei.

Două persoane au murit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit luni în munţii Siebengebirge din Germania, informează dpa, citat de Agerpres. Cadavrele, care nu au fost încă identificate, au fost recuperate din epavă, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Părţi ale avionului au fost împrăştiate pe o suprafaţă de peste 1.000 de metri pătraţi ca urmare a impactului cu solul. Nu este clar ce a cauzat prăbuşirea avionului bimotor cu elice care trebuia să aterizeze la Hamburg.

S-a prăbușit într-o zonă împădurită

Avionul a decolat de pe aerodromul Hangelar din Sankt Augustin, în apropiere de Bonn, şi s-a prăbuşit la scurt timp într-o zonă împădurită din apropierea districtului Koenigswinter-Ittenbach, conform datelor furnizate de purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Luni dimineaţa a fost o ceaţă deasă, o vreme care nu este însă neobişnuită în regiune în această perioadă a anului. Experţi ai Biroului federal de investigare a accidentelor aeriene s-au deplasat la faţa locului. Iniţial s-a crezut că ar fi fost mai mulţi pasageri la bord, ipoteză care a fost însă ulterior infirmată.

Accident aviatic în Rusia

Un avion care transporta paraşutişti civili s-a prăbuşit duminică în centrul Rusiei, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă, din primele informaţii rezultând că 16 persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa, informează AFP, citat Agerpres. 

Un număr de 23 de persoane se aflau la bordul avionului, care s-a prăbuşit la ora locală 9:23 (6:23 GMT) în Republica Tatarstan, a precizat ministerul pe Telegram.

Şapte persoane au fost salvate, iar în cazul celorlalţi 16 pasageri nu există "niciun semn de viaţă", a declarat un reprezentant al ministerului pentru agenţia RIA Novosti. Aparatul de zbor de tip L-410 s-a rupt în două, conform imaginilor transmise de minister.

Cei şapte supravieţuitori au fost spitalizaţi, iar unul dintre ei se află "în stare gravă", conform RIA Novosti. Agenţia de ştiri Interfax a anunţat iniţial, citând o sursă, că 19 persoane şi-au pierdut viaţa în urma acestui incident, iar alte trei au fost rănite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel