Accident ambulanţă SMURD Vrancea. Cinci victime
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
SMURD
SMURD
Cinci persoane au fost rănite, marţi, la Podu Zamfirei, localitatea Suraia, în urma coliziunii dintre o ambulanţă SMURD şi o autoutilitară, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea. 

"Prin apel la 112, a fost anunţată producerea unei coliziuni între o ambulanţă SMURD şi o autoutilitară, în zona Podu Zamfirei. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care două victime din rândul personalului de pe ambulanţă", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent şef Paula Enache. Potrivit sursei citate, în momentul producerii accidentului, ambulanţa nu transporta niciun pacient. 

La faţa locului au intervenit echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea şi ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, pentru a acorda primul ajutor victimelor. "Forţele de intervenţie ISU şi SAJ intervin pe DJ 204 D, în localitatea Suraia, la un accident rutier în care au fost implicate o ambulanţă SMURD şi un autoturism. În urma impactului au rezultat cinci victime neîncarcerate", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu. 

Poliţiştii fac în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul. 

Vezi şi: Iohannis, şedinţe Guvern. Toni Greblă: Împotriva prevederilor constituţionale

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel