Accesele de energie ale animalelor domestice sunt normale. Opinia specialiștilor
Accesele de energie ale animalelor domestice sunt un comportament normal, numit perioadă frenetică de activitate aleatorie și pot fi observate chiar și la animalele din sălbăticie.
Multe animale domestice, în special cele care locuiesc într-un apartament sau în spații limitate au accese energice, în care aleargă și se agită. Comportamentul este cât se poate de normal, spun specialiștii citați de Live Science.
„Pur și simplu se distrează”, a declarat Jose Arce, președintele Asociației Americane a Medicilor Veterinari. Acest comportament se numește perioadă frenetică de activitate aleatorie (sau în engleză „zoomies”) și îi ajută pe câini să scape de energia acumulată în perioadele în care au stat sau în situațiile în care au devenit anxioși și nu s-au putut manifesta. Felinele sunt predispuse la acest tip de comportament noaptea, deoarece este perioada când în mod natural, sunt cele mai active. Perioadele de activitate intensă mai apar la pisici după ce sunt spălate sau după folosirea litierei.
Și în sălbăticie acest tip de comportament a putut fi observat la dihori, iepuri și elefanți. Un studiu efectuat în 2020 și publicat în Jurnalul Asociației Americane de Știință de Laborator a Animalelor sugerează că accesele de energie apar atunci când animalele sunt fericite sau extatice. Comportamentul se poate manifesta cu sărituri, răsuciri ale capului și ale corpului sau alergat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News