Două nave maritime s-au lovit, miercuri, pe canalul Sulina, în timp ce una dintre ele încerca să ancoreze în regim de urgenţă, transmite Agerpres. Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Autoritatea Navală Română (ANR), vasul Sundry, sub pavilion Panama, se deplasa spre Tunisia, cu o 6.228 de tone de orz la bord, atunci când a suferit o defecţiune la motorul principal, ceea ce a forţat echipajul să ancoreze în regim de urgenţă.
Nava Sundry va fi oprită la Sulina pentru cercetări
"În timpul manevrei, nava a fost lovită de tancul Mazu Xiao, sub pavilion Liberia, care naviga amonte de la Constanţa către Izmail, transportând 6.620 de tone de motorină. Nava Mazu Xiao şi-a continuat marşul amonte şi va ancora în rada portului Tulcea pentru cercetări suplimentare privind incidentul. De asemenea, nava Sundry a suferit avarii în zona pupa şi va fi oprită la Sulina pentru cercetări", se specifică în comunicatul ANR.
În urma incidentului înregistrat la mila marină 18 a Dunării nu au fost înregistrate victime sau poluare, iar traficul pe canalul Sulina se desfăşoară normal.
Căpitănia Portului Sulina a deschis un dosar de cercetare pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii acestui eveniment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Propunerea trimisă de sindicate la partide pentru modificarea Legii pensiilor. Lista principalelor schimbări solicitate
- Român stabilit în Anglia: "În Marea Britanie, copiii plătesc părinților chirie. Noi, românii, avem simțul familiei" - VIDEO
- Gem de struguri. Cea mai bună rețetă de sezon
- Adrian Negrescu, previziuni sumbre pentru 2025: Vom pierde câteva sute de mii de locuri de muncă
- BANCUL ZILEI: Lecția de Limba Româna
- BANCUL ZILEI: Naufragiatul...
- PSD spune că a găsit originalul cărții lui Ciucă - „În slujba țării”. E scrisă de doi generali / foto
- Mai avem o lună cu Pluto în Capricorn! Fraze cheie pentru fiecare zodie
- Băutura japoneză care îmbunătățește somnul și abilitățile sociale
- Venus în Scorpion până pe 17 octombrie. Iată beneficiile pentru fiecare zodie!