Data actualizării:
Data publicării:

Academiile Erasmus+, sprijin "de milioane" pentru profesori

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
Academiile Erasmus+ sunt finanţate cu 15 milioane de euro / Foto: Pexels
Academiile Erasmus+ sunt finanţate cu 15 milioane de euro / Foto: Pexels

Primele proiecte selectate în cadrul noilor academii Erasmus+ pentru cadrele didactice („Erasmus+ Teacher Academies”) au fost lansate în prezența comisarului european pentru educație Maryia Gabriel.

Cele 11 proiecte beneficiază de 15 milioane de euro din bugetul Erasmus+ pe o perioadă de trei ani pentru a oferi cadrelor didactice oportunități de învățare care includ mobilitatea, platforme de învățare și comunități profesionale, în toate etapele carierei lor. „Meseria de profesor este una dintre cele care schimbă lumea. Pe măsură ce societatea noastră se schimbă, și profesia de cadru didactic se schimbă. Nu putem preda competențe noi fără a adapta modul în care predăm”, a spus comisarul european pentru educație și tineret.

Academiile Erasmus+ - sursă de învăţare pe tot parcursul vieţii

Academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice sunt parteneriate europene între furnizori de servicii de formare a cadrelor didactice, care vor adăuga o perspectivă europeană și internațională învățământului pedagogic. Aceste academii vor promova multilingvismul, sensibilizarea lingvistică și diversitatea culturală, vor dezvolta formarea cadrelor didactice în conformitate cu prioritățile politicii UE în domeniul educației și vor contribui la îndeplinirea obiectivelor Spațiului european al educației. „Dorim ca academiile Erasmus+ pentru cadrele didactice să devină comunități de practică și furnizori de învățare pe tot parcursul vieții, concepute pentru și de către profesori. Academiile pentru cadrele didactice ar trebui, de asemenea, să-i ajute pe cei care își aleg această profesie să se simtă mai sprijiniți și mai apreciați, carierele lor aducându-le astfel mai multe satisfacții”, a adăugat Maryia Gabriel, subliniind că unele state membre au început să se confrunte cu o penurie de cadre didactice.

Primele proiecte selectate includ 182 de organizații din 23 de țări. Dintre cele 182 de organizații participante, 43 sunt furnizori de formare inițială a cadrelor didactice, 24 sunt furnizori de dezvoltare profesională continuă, 47 sunt școli de formare practică și 68 reprezintă alte organizații cu expertiză relevantă în formarea cadrelor didactice și/sau organisme care definesc standarde, calificări ori asigurarea calității pentru formarea cadrelor didactice sau cercetare, a precizat Comisia Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel