Data publicării:
Academia de Sănătate. Chirurgia de urgență în România, cu prof. dr. Valeriu Șurlin
Prof. dr. Valeriu Șurlin, președintele Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă, este invitatul profesorului Irinel Popescu, luni, 31 ianuarie 2022, la o nouă ediție a emisiunii Academia de Sănătate.
„La această nouă ediție emisiunii Academia de Sănătate îl vom avea ca interlocutor pe prof dr Valeriu Șurlin de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, șeful Clinicii chirurgicale de la Spitalul Județean de Urgență din Craiova”, a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Prof dr Valeriu Șurlin, medic primar chirurgie generală și doctor în științe medicale, este președintele în funcție al Societății Române de Chirurgie de Urgență și Traumă.
Cei doi reputați chirurgi vor discuta, în cadrul emisiunii, care sunt progresele făcute în chirurgia românească, în mod special despre ramura foarte importantă reprezentată de chirurgia de urgență, dar și probleme majore cu care se confruntă aceasta.
Emisiunea va fi transmisă luni, 31 ianuarie 2022, de la ora 11.00, cu reluare de la ora 19.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube, ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News