Acțiune ecologică din partea voluntarilor. Și România poate fi curată
Sute de tone de gunoi au fost strânse în câteva ore de voluntari şi angajaţi ai primăriei, la Sebeş, județul Alba.
Potrivit purtătorului de cuvânt al administraţiei locale, Nadia Mitrea, citat de Agerpres, peste 1.300 de voluntari au reuşit să stabilească un record, colectând sâmbătă 472.910 kilograme de gunoaie în numai cinci ore. La campanie au participat toate serviciile, direcţiile şi instituţiile subordonate primarului Municipiului Sebeş, toate şcolile, ce au fost reprezentate de circa 500 de elevi, 16 agenţi economici, care au contribuit cu forţă umană şi utilaje, precum şi o mică parte din ONG-urile locale.
„Scopul principal, acela de a fi desfiinţate rampele clandestine de deşeuri, a fost parţial atins”, a precizat Nadia Mitrea.
În anumite zone, intervenţiile vor continua şi în zilele următoare, fiind necesare utilaje.
[citeste si]
Într-un sat care aparţine de Sebeş, Răhău, doar doi localnici s-au alăturat voluntarilor de la primărie.
Nu au fost trecute cu vederea nici principalele cartiere de blocuri din Sebeş. În Parcul Arini au intervenit circa 70 de voluntari, proveniţi de la Colegiul Naţional 'Lucian Blaga', precum şi de la Rotary şi de la cluburile sportive.
„Pasul următor îl reprezintă monitorizarea atentă a zonelor vulnerabile şi conştientizarea populaţiei privind respectarea regulamentului de curăţenie a oraşului şi respectarea legii protecţiei mediului. Pe această cale, anunţăm că supravegherea se va face cu maximă seriozitate, iar cei care vor mai deversa deşeuri pe spaţiul public, în locuri nepermise, vor fi amendaţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sebeş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News